Lectura senină a unui text arab clasic

Cum ar trebui citit un asemenea text, cum ar trebui descifrată terminologia lui Ibn Sina? Din perspectiva precedentului grec şi a versiunilor ulterioare în latină - pare a ne sugera bogatul şi rigurosul aparat critic ce însoţeşte volumul publicat la Editura Polirom.

Din perspectiva culturii arabo-islamice care a făcut-o posibilă şi în cadrul căreia a funcţionat - ne propune traducătorul textului din arabă, George Grigore. Familiar acestei culturi şi cu o experienţă semnificativă în transpunerea unor lucrări medievale esenţiale (scrise de autori ca Al-Ghazali, Ibn Tufayl, Ibn Ruşd), George Grigore ne oferă în limba română o lectură plurivalentă, dar senină, decupând cu eleganţă fluiditatea textului arab în fraze când sincopate, când sinuoase.
Irina Vainovski-Mihai, recenzie la: Ibn Sina (Avicenna), Cartea definiţiilor, ediţie trilingvă, Polirom, 2012

Masterat de studii orientale

Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi

Mă plîng de toamna aceasta

Cîţi înstrăinaţi

se vor plînge de toamna aceasta

şi de copacii care străjuiesc visele mărilor,

cîţi le vor cosi umbrele,

se vor întoarce din ispitele pădurilor dese,

ai oare vreo întîmplare dintr-o zi anume

pe care s-o schimbăm

cînd plouă

şi ei se întorc dintr-o ţară-ndepărtată,

spune-mi,

vorbele mai au oare o întunecare

care să ne lase

să stăm sub răsfrîngerile copacilor...

şi eu

m-am plictisit

de glasul norilor

furişat abia auzit...

şi eu mă plîng de toamna aceasta ...

Iskandar Habache, trad. Irina Vainovski-Mihai

A fost odată un muzeu (2)

Dragă mamă,
Ca de obicei, îţi scriu ţie, ca tu să îi transmiţi scrisorile tatei, în Italia. Mă gîndesc cu bucurie că el este acolo şi sper să se bucure de o vreme la fel de bună ca aceea de aici. E o vreme perfectă. Chiar dacă nu a fost chiar atît de bună joia trecută, cînd am mers cu Lionel la Kish. Bătea vîntul. Dar tot ţinutul pustiu era înverzit – nu a mai fost niciodată o asemenea primăvară. Am luat cu noi un profesor american – sînt foarte amabilă cu profesorii americani, în speranţa că le vor pomeni unora de faptul că ne gîndim să donăm două milioane pentru un muzeu.
(...)
Domnul Woolley a ţinut o prelegere a doua zi, admirabilă, ca de obicei. Şi în faţa unei audienţe mai mari ca oricînd. Ne-am petrecut toată duminica împreună în noul muzeu (ce va să fie), plănuind dimensiunile pentru vitrinele de perete, cele de interior etc. Cred că acum mi-am făcut o idee despre ce mi-ar trebui urgent, însă doar Domnul ştie cît va dura pînă vor fi realizate şi clădirea gata. Îl tot trag de mînecă pe fiecare cînd am ocazia.

Gertrude Bell despre proiectul de întemeiere a Muzeului Bagdadului într-o scrisoare către mama sa, 31 martie 1926
sursa: The Gertrude Bell Archive, New Castle University Library

Stabilitatea regimurilor arabe

Un observator al ţărilor arabe în anii ’80 ar fi constatat că se află în faţa unor societăţi ale căror legături culturale, deşi puternice şi probabil tot mai strînse, nu creaseră o unitate politică, societăţi în care bogăţia tot mai mare, distribuită inegal, determinase o anumitã creştere economică, dar şi o scindare mai accentuată între cei ce beneficiau de ea cel mai mult şi cei din oraşele suprapopulate şi de la sate, care nu beneficiau de ea deloc; societăţi în care unele femei deveneau tot mai conştiente de situaţia lor subordonatã, atît în sfera privată, cît şi în cea publică, societăţi în care masele urbane puneau la îndoială echitatea ordinii sociale şi legitimitatea guvernelor în cadrul propriei culturi moştenite, iar elita educată manifesta o nelinişte spirituală profundă.

Dar observatorul ar fi constatat şi alt lucru, care, fără îndoială, l-ar fi surprins: aparenta stabilitate a regimurilor. Deşi ţările arabe erau considerate adesea marcate de instabilitate politică, de fapt, de la sfîrşitul anilor ’60, caracterul general al regimurilor şi orientarea politică se schimbaseră foarte puţin, chiar dacă persoanele se schimbaseră. În Arabia Saudită, statele din Golf, Iordania, Tunisia şi Maroc nu avuseserã loc schimbări timp de o generaţie sau chiar mai mult. În Algeria, adevărata schimbare a avut loc în 1965; în Libia, Sudan,Yemenul de Sud şi Irak, grupul care avea sã se menţină pînã în anii ’80 preluase puterea în 1969, iar în Siria în 1970; şi în Egipt, schimbarea lui ‘Abd al-Nasir cu Sadat, în 1970, care a putut părea la început o schimbare de persoane în cadrul aceluiaşi grup conducător, s-a dovedit în scurt timp a fi de fapt un semn al schimbării de direcţie. Doar în trei ţări anii ’70 au reprezentat un deceniu de tulburări: în Yemenul de Sud, unde s-au înregistrat conflicte în cadrul partidului aflat la putere; în Yemenul de Nord, unde în 1974 a avut loc o schimbare de regim relativ necocnludentă; şi în Liban, unde, după 1975, au continuat războiul civil şi tulburările.

Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Polirom, 2010, pp. 450-451.

Cultura discretă

Ne lamentăm că nu sîntem prezenţi în lume sau sîntem aşa cum nu merităm. Zgomotos. Şi în aceeaşi măsură nu ştim să aflăm (sau nu vrem, pentru că un simplu clic ne aduce atît de aproape tot ceea ce ar trebui să aflăm), nu ştim să apreciem ceea ce pînă la urmă aflăm, pentru a spune mai departe cu seninătate. Pentru că nu ne plac veştile senine şi discrete.

Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.



Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.

Basmele arabe

Dacă ne-am propune să stabilim vechimea temelor care dovedesc trăsăturile comune şi interferenţele basmelor de factură orientală – recunoscînd de la început că tradiţia orală în lumea arabă s-a împletit cu marile mituri ale gîndirii antice, datorită conştiinţei religioase – ar trebui să ne întoarcem la basmul vechi egiptean şi la epopeea sumero-akkadiană.

Nicolae Dobrişan, „Prefaţă”, în Cele mai frumoase basme arabe, antologie, traducere prefaţă şi note de Nicolae Dobrişan, Ed. 2, Polirom, 2010

Orient şi Occident

Pentru mine există Occidentul şi Orientul in sens geografic; dar nu mă interesează. Dar există în fiecare Occident mai multe Occidenturi şi în fiecare Orient mai multe Orienturi.

Adunis, „M-am născut în Coran”, în Constantin von Barloewen (coord.), Cartea cunoaşterilor. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, trad. Mădălin Roşioru, Editura Art, 2008, p. 20

O mie şi una de nopţi ca titlu

O mie şi una de nopţi are o altă frumuseţe. Eu nu cred că frumuseţea acestui titlu rezidă în faptul că pentru noi cuvântul „o mie” este un cuvânt sinonim cu infinitul. Spunând „O mie de nopţi”, e ca şi cum ai spune infinite nopţi, nenumărate nopţi; dar spunând „o mie şi una de nopţi” înseamnă a adăuga o zi la această infinitate, iar în legătură cu aceasta există o expresie englezească foarte curioasă. Adeseori în loc să se spună „pentru totdeauna”, „for ever”, se spune „for ever and a day”, „pentru totdeauna şi încă o zi”. Se adaugă „o zi” la cuvântul „totdeauna”.

Jorge Luis Borges, „O mie şi una de nopţi”, în Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea, trad. Valeriu Pop, Junimea, 1988, p. 52

Problema identităţii

[La mijlocul secolului XX], într-o mare măsură, problema identităţii era exprimată în termenii relaţiei dintre moştenirea trecutului şi necesităţile prezentului. Trebuia oare ca popoarele arabe să urmeze o cale trasată din exterior sau să îşi găsească singuri, în propria cultură, valorile care să îi ghideze într-o lume modernă? O asemenea întrebare a exprimat clar dilemele privind identitatea şi independenţa.

(Albert Hourani, A History of the Arab Peoples)