A fost odată un muzeu (2)

Dragă mamă,
Ca de obicei, îţi scriu ţie, ca tu să îi transmiţi scrisorile tatei, în Italia. Mă gîndesc cu bucurie că el este acolo şi sper să se bucure de o vreme la fel de bună ca aceea de aici. E o vreme perfectă. Chiar dacă nu a fost chiar atît de bună joia trecută, cînd am mers cu Lionel la Kish. Bătea vîntul. Dar tot ţinutul pustiu era înverzit – nu a mai fost niciodată o asemenea primăvară. Am luat cu noi un profesor american – sînt foarte amabilă cu profesorii americani, în speranţa că le vor pomeni unora de faptul că ne gîndim să donăm două milioane pentru un muzeu.
(...)
Domnul Woolley a ţinut o prelegere a doua zi, admirabilă, ca de obicei. Şi în faţa unei audienţe mai mari ca oricînd. Ne-am petrecut toată duminica împreună în noul muzeu (ce va să fie), plănuind dimensiunile pentru vitrinele de perete, cele de interior etc. Cred că acum mi-am făcut o idee despre ce mi-ar trebui urgent, însă doar Domnul ştie cît va dura pînă vor fi realizate şi clădirea gata. Îl tot trag de mînecă pe fiecare cînd am ocazia.

Gertrude Bell despre proiectul de întemeiere a Muzeului Bagdadului într-o scrisoare către mama sa, 31 martie 1926
sursa: The Gertrude Bell Archive, New Castle University Library

A fost odată un muzeu (1)

Scriitoarea şi exploratoarea britanică Gertrude Bell (1868-1926) a întemeiat la Bagdad un muzeu care şi-a deschis porţile în 1926, la scurt timp după moartea ei: Muzeul Arheologic al Bagdadului.

Vandalizat şi prădat în 2003, a rămas astăzi o amintire în Muzeul Virtual al Irakului.

Competenţa celor ce ştiu

Ar fi mai bine să te îndoieşti cît mai des de firea ta decît să ai o părere prea bună despre tine, plecîndu-te cu gîndurile tale în faţa învăţaţilor şi a scrierilor lor, înaintînd cu grijă şi teama de a nu te pripi...

Abd al-Latif al-Baghdadi, medic, istoric şi egiptolog născut la Bagdad în 1162

Oraşul păcii

Era limpede că nu era prima oară cînd vedea Bagdadul bombardat. Cu un aer febril, soţul ei avea să ne dea lămuriri în privinţa unor trăsături specifice ale oraşului, cum ar fi ministerul în care lucrase la diverse programe pentru agricultură. Clădirea se afla chiar în faţa unor excavări făcute în zona în care se afla un palat al abbasizilor şi el se ruga ca nu cumva locul să fie considerat o ţintă. Călăreţii mongoli lăsaseră în urma lor un singur astfel de palat şi era posibil ca în curînd să nu mai rămînă nimic din aceste urme fragile ale gloriei medievale a Bagdadului.

„Oraşul păcii” care acum cunoştea doar războiul. Din cînd în cînd, cei doi decideau ostentativ să închidă televizorul, să mai aducă un fel de mîncare pentru musafirii lor, să le umple paharele şi conversaţia era reluată la un nivel cultural, mai calm. Am vorbit despre dragostea pentru palmieri pe care cu toţii o împărtăşeam şi mai tîrziu el mi-a arătat cu mîndrie un exemplar din povestirile de călătorie scrise de bunicul său, pe care le editase cu grijă împreună cu fraţii lui. Nu putea fi comparată nicicum cu literatura de călătorie englezească din aceeaşi perioadă. Bunicul lui era un erou naţionalist al Irakului, un om care se luptase atît cu vechea putere otomană, cît şi cu englezii care, după otomani, instituiseră acolo un protectorat de tip neocolonial. Titlul „călătorii” nu era decît o politicoasă etichetă literară, pentru că de fapt era vorba despre încercările unui tînăr care fusese expulzat din ţara lui şi aştepta posibile soluţii politice de la ceilalţi arabi din Orientul Mijlociu. Pe urmă televizorul a fost deschis din nou pentru o altă serie de explozii transmise de CNN. Atît în Bagdad, cît şi în afara sa. „Nu e ceva nou. Pentru noi, irakienii, a fost întotdeauna la fel: doar suferinţă. Luptă şi suferinţă.”

Barnaby Rogerson, „Prefaţă”, în Barnaby Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi, trad. Anca Delia Comăneanu, Ed. Polirom, 2007