Problema identităţii

[La mijlocul secolului XX], într-o mare măsură, problema identităţii era exprimată în termenii relaţiei dintre moştenirea trecutului şi necesităţile prezentului. Trebuia oare ca popoarele arabe să urmeze o cale trasată din exterior sau să îşi găsească singuri, în propria cultură, valorile care să îi ghideze într-o lume modernă? O asemenea întrebare a exprimat clar dilemele privind identitatea şi independenţa.

(Albert Hourani, A History of the Arab Peoples)

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)

Un mod de a fi

“L’arabisme est une manière d’être.”

(Jacques Berque, Les Arabes)