A-l asculta pe celălalt

După părerea mea, dialogul interreligios are succes dacă nu este considerat a fi un mijloc de misionarism sau de propagandă religioasă, de silire a celuilalt de a îmbrăţişa o anume religie – căci de acest lucru se tem toţi cei care refuză acest tip de dialog – , ci el este un prilej de a-l asculta pe celălalt, de a înţelege valorile religioase care constituie cadrul în care îşi trăieşte viaţa. Acest tip de dialog nu se constituie într-o târguială sau într-o dispută asupra uneia sau alteia dintre doctrine şi nici în acordarea întâietăţii uneia asupra alteia, căci orice religie – indiferent care este aceea – reprezintă un sistem de postulate pentru credincioşii respectivi, care nu sunt negociabile cu adepţii unei alte religii. Dacă unui credincios i-ar trece prin cap că religia sa nu reprezintă un adevăr absolut, ar părăsi-o, negându-i învăţăturile şi ar îmbrăţişa o altă religie care ar corespunde speranţelor sale de mântuire. De aceea, aceste postulate se situează în afara cercului dialogului încă de la bun început.

George Grigore, din discursul ţinut la ceremonia de lansare a Alianţei Civilizaţiilor în România, Palatul Parlamentului, 18 mai 2010

Cultura discretă

Ne lamentăm că nu sîntem prezenţi în lume sau sîntem aşa cum nu merităm. Zgomotos. Şi în aceeaşi măsură nu ştim să aflăm (sau nu vrem, pentru că un simplu clic ne aduce atît de aproape tot ceea ce ar trebui să aflăm), nu ştim să apreciem ceea ce pînă la urmă aflăm, pentru a spune mai departe cu seninătate. Pentru că nu ne plac veştile senine şi discrete.

Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.



Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.