duminică, 25 august 2013
căci orice chinuri şi strădanii sunt deşarte...
luni, 4 aprilie 2011
Mă plîng de toamna aceasta
se vor plînge de toamna aceasta
şi de copacii care străjuiesc visele mărilor,
cîţi le vor cosi umbrele,
se vor întoarce din ispitele pădurilor dese,
ai oare vreo întîmplare dintr-o zi anume
pe care s-o schimbăm
cînd plouă
şi ei se întorc dintr-o ţară-ndepărtată,
spune-mi,
vorbele mai au oare o întunecare
care să ne lase
să stăm sub răsfrîngerile copacilor...
şi eu
m-am plictisit
de glasul norilor
furişat abia auzit...
şi eu mă plîng de toamna aceasta ...
Iskandar Habache, trad. Irina Vainovski-Mihai
luni, 21 martie 2011
A fost odată un muzeu (2)

Ca de obicei, îţi scriu ţie, ca tu să îi transmiţi scrisorile tatei, în Italia. Mă gîndesc cu bucurie că el este acolo şi sper să se bucure de o vreme la fel de bună ca aceea de aici. E o vreme perfectă. Chiar dacă nu a fost chiar atît de bună joia trecută, cînd am mers cu Lionel la Kish. Bătea vîntul. Dar tot ţinutul pustiu era înverzit – nu a mai fost niciodată o asemenea primăvară. Am luat cu noi un profesor american – sînt foarte amabilă cu profesorii americani, în speranţa că le vor pomeni unora de faptul că ne gîndim să donăm două milioane pentru un muzeu.
(...)
Domnul Woolley a ţinut o prelegere a doua zi, admirabilă, ca de obicei. Şi în faţa unei audienţe mai mari ca oricînd. Ne-am petrecut toată duminica împreună în noul muzeu (ce va să fie), plănuind dimensiunile pentru vitrinele de perete, cele de interior etc. Cred că acum mi-am făcut o idee despre ce mi-ar trebui urgent, însă doar Domnul ştie cît va dura pînă vor fi realizate şi clădirea gata. Îl tot trag de mînecă pe fiecare cînd am ocazia.
Gertrude Bell despre proiectul de întemeiere a Muzeului Bagdadului într-o scrisoare către mama sa, 31 martie 1926
sursa: The Gertrude Bell Archive, New Castle University Library
marți, 15 martie 2011
A fost odată un muzeu (1)

Vandalizat şi prădat în 2003, a rămas astăzi o amintire în Muzeul Virtual al Irakului.
miercuri, 1 decembrie 2010
Slăbiciunea şi îndatorirea fiinţei umane
Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte, trad. George Grigore, Nesil Matbaacilik, 2002, p. 62
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Vălul islamic
Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61
vineri, 26 martie 2010
Cultura discretă
Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.
Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.
luni, 15 februarie 2010
Oraşul păcii

Barnaby Rogerson, „Prefaţă”, în Barnaby Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi, trad. Anca Delia Comăneanu, Ed. Polirom, 2007
luni, 28 septembrie 2009
Orient şi Occident
Adunis, „M-am născut în Coran”, în Constantin von Barloewen (coord.), Cartea cunoaşterilor. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, trad. Mădălin Roşioru, Editura Art, 2008, p. 20
marți, 25 august 2009
O mie şi una de nopţi ca titlu
Jorge Luis Borges, „O mie şi una de nopţi”, în Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea, trad. Valeriu Pop, Junimea, 1988, p. 52
joi, 11 iunie 2009
Un anonim spunea....
„din pacate nici coperta editiei in limba romana nu este atat de inspira
ta, iti da impresia ca este un roman feminist plicticos, sa nu mai vorbesc despre coperta la Proba mierii care infatiseaza niste ochi asiatici in spatele unui val... mi-a placut "in the country of men", traducerea nu este fenomenala insa cel putin nu sunt gafe notabile. totusi, cei care publica tra
duceri din acest spatiu ar trebui sa isi asume responsabilitatea unei editari de calitate.”luni, 10 noiembrie 2008
Pasiunea şi cunoaşterea
(Irina Vainovski-Mihai, "Cuvânt înainte la ediţia în limba română", Philip K. Hitti, Istoria arabilor)
sâmbătă, 6 septembrie 2008
Rondelul rozelor din Cişmegì
De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.
Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, culoarea culoarei răspunde... -
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dîndu-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.
(A. Macedonski, Rondelul rozelor din Cişmegì)
Ilustraţie: Nicolae Gropeanu, Iarna în Cişmigiu
vineri, 1 august 2008
Oile Arabiei
Cît am vorbit despre plantele aromate e de ajuns; toată ţara Arabiei răspîndeşte de pe urma lor o mireasmă minunată. Tot acolo găseşti două soiuri de oi, care merită să te uimească şi care nu se mai află nicăieri altundeva. Unul din ele are cozile lungi, cam de trei coţi care, dacă ciobanul le-ar lăsa să se tîrască după oi, s-ar acoperi de răni tot frecîndu-se de pămînt. Numai că fiecare cioban se pricepe la dulgherie: ei meşteresc un fel de roabe pe care le pun sub cozile oilor; fiecare oaie are, prin urmare, coada legată de cîte o roabă. Celălalt soi de oi are cozile late, ajungînd şi pînă la un cot lăţime.
sâmbătă, 26 iulie 2008
Narghileaua şi progresul social
În anul 1930, în Grecia se consumau încă 9000 de narghilele pe an. Renunţarea, în prezent, la narghilea este în strînsă legătură cu dorinţa de detaşare de o cultură cotidiană resimţită ca „orientală” şi, în consecinţă, „contrară progresului social”.
joi, 17 iulie 2008
„Los turcos”
Simbol elocvent al simplificărilor de vocabular ale culturii europene, aceşti emigranţi [de la sfîrşitul sec. XIX – începutul sec. XX], toţi arabi, în majoritate creştini, sînt numiţi în America Latină turcos: nu vin ei oare din ţara „Marelui Turc”?
