AM PORNIT PE ŞOSEA spre ţărmul mării. Era o zi de vară încinsă, cu un vânt cald şi străzi pustii. Ne-am aşezat pe mal să privim marea. Stăteam nemişcaţi şi urmăream bărcile legănate uşor de valuri. S-a lăsat noaptea, am luminat-o cu ţigările noastre, fumam şi priveam şi halucinam şi râdeam şi fumam iar. Fumam chiştoacele până la capăt, până ne ardeam degetele. Am avut un vis: am văzut copaci, o pajişte, o casă — o casă cu porţile deschise, umbre şi un soare care se deplasa în linie dreaptă şi nu în cerc, o lună incremenită pe cer, care era aprinsă noaptea de lumânări, de stele, de găuri micuţe prin care treceau raze firave de lumină proiectate pe suprafaţa unui ocean. Simţeam mirosul de pământ reavăn, de iarbă putrezită, de alge plutind pe apa sărată. M-am ridicat şi am făcut câţiva paşi pe ţărm. Un pescar mi-a ieşit in cale. Ne-am văzut de drum amândoi, fără o vorbă, fără o privire. Am avut un vis: o masă, o femeie cu mâinile vopsite, un scaun rupt, toate sub un singur acoperiş. Am văzut uşi care aşteptau să fie deschise. M-am indreptat spre prima uşă şi am deschis-o brusc. Am intrat şi am fugit spre următoarea uşă, dar era încuiată. Am rămas acolo, în faţa ei, zile de-a rândul, dorindu-mi să se deschidă. Apoi am adormit şi am visat că uşa s-a deschis. Am zărit o femeie dezbrăcată cu o geantă în mână. Mi-a zâmbit şi mi-a zis: Scoate-ţi hainele. Am privit în jos şi am văzut cum hainele mi se transformă în apă. Mi-am făcut palmele căuş, am strâns apa şi i-am oferit-o ei. A luat câţiva stropi şi mi i-a picurat în ochi. Du-te acum, mă îndemnă, treci de a treia uşă şi dacă il vezi pe tatăl tău, spune-i că ţi-ai lăsat aici hainele. În faţa mea se deschideau două drumuri. O să merg pe cel mai îngust, mi-am spus. Şi am mai avut un vis: înotam într-un râu cu o bucată de pâine în mână. Am aruncat pâinea unei păsări. Am traversat apa şi am ajuns în faţa celei de a patra uşi. Am împins-o cu toată puterea, dar nu se deschidea. Am atins-o uşor cu degetele şi s-a deschis. Am intrat într-o grădină. În mijlocul ei, un scaun şi o carte. M-am aşezat pe scaun şi mi-am aprins o ţigară. Am inceput să fredonez un cântec şi deodată s-a deschis o altă uşă. Am trecut în fugă peste prag: un spaţiu gol, fără copaci, mese, scaune, păsări, raze de lună, gânduri. Am incremenit şi mi-am închis ochii. Am visat o floare imensă. I-am adulmecat mirosul. M-am căţărat pe tulpină şi mi-am făcut culcuş pe o petală. Am aţipit şi am avut alt vis: un prieten cufundat într-o baltă sclipitoare de sânge.
(fragment din romanul Jocul lui De Niro de Rawi Hage, trad. Irina Vainovski-Mihai, Editura Leda, 2009)
Postări
