luni, 28 septembrie 2009

Orient şi Occident

Pentru mine există Occidentul şi Orientul in sens geografic; dar nu mă interesează. Dar există în fiecare Occident mai multe Occidenturi şi în fiecare Orient mai multe Orienturi.

Adunis, „M-am născut în Coran”, în Constantin von Barloewen (coord.), Cartea cunoaşterilor. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, trad. Mădălin Roşioru, Editura Art, 2008, p. 20

marți, 25 august 2009

O mie şi una de nopţi ca titlu

O mie şi una de nopţi are o altă frumuseţe. Eu nu cred că frumuseţea acestui titlu rezidă în faptul că pentru noi cuvântul „o mie” este un cuvânt sinonim cu infinitul. Spunând „O mie de nopţi”, e ca şi cum ai spune infinite nopţi, nenumărate nopţi; dar spunând „o mie şi una de nopţi” înseamnă a adăuga o zi la această infinitate, iar în legătură cu aceasta există o expresie englezească foarte curioasă. Adeseori în loc să se spună „pentru totdeauna”, „for ever”, se spune „for ever and a day”, „pentru totdeauna şi încă o zi”. Se adaugă „o zi” la cuvântul „totdeauna”.

Jorge Luis Borges, „O mie şi una de nopţi”, în Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea, trad. Valeriu Pop, Junimea, 1988, p. 52

marți, 23 iunie 2009

limba musulmană

Bibliotecarii din Focşani îi vor încuraja pe cititori să înveţe "limba musulmană" (sic!). Nu credeţi? Sau credeţi că mă bâlbâi? Verificaţi în Monitoul de Vrancea.
http://www.monitorulvn.ro/?stire=9919

... şi în ideea (speranţa) că între timp bibliotecarii şi/sau autoarea articolului au mai citit una-alta ca să înţeleagă cum e cu limbile orientale, iar articolul o să dispară de pe site, citez (din accesarea de la data de 23 iunie 2009):

"Cititorii Centrului de Limbi Straine vor fi incurajati de catre bibliotecari sa invete limba musulmana, macar atit cit sa poata rasfoi cartile ce le vor fi puse la dispozitie in aceasta limba. Cei interesati au posibilitatea sa urmeze si cursuri gratuite de limba turca. Bibliotecarii au inceput sa colectioneze lucrari redactate in musulmana, insa lanseaza un apel catre toti cei ce detin in bibliotecile personale astfel de carti sa faca si donatii. [...]" (Un articol semnat de: Cristina LUCACI)

joi, 11 iunie 2009

Un anonim spunea....

Pe 29 mai un anonim a intervenit cu un comentariu la articolul din 5 februarie “Orientul? Care Orient?” Un comentariu atît de binevenit şi de pertinent. Tocmai de aceea îl reiau mai jos şi, pentru a face referinţele mai clare (şi doar din acest motiv), preiau şi copertele în discuţie.




„din pacate nici coperta editiei in limba romana nu este atat de inspirata, iti da impresia ca este un roman feminist plicticos, sa nu mai vorbesc despre coperta la Proba mierii care infatiseaza niste ochi asiatici in spatele unui val... mi-a placut "in the country of men", traducerea nu este fenomenala insa cel putin nu sunt gafe notabile. totusi, cei care publica traduceri din acest spatiu ar trebui sa isi asume responsabilitatea unei editari de calitate.”









luni, 25 mai 2009

Beirutul războiului


AM PORNIT PE ŞOSEA spre ţărmul mării. Era o zi de vară încinsă, cu un vânt cald şi străzi pustii. Ne-am aşezat pe mal să privim marea. Stăteam nemişcaţi şi urmăream bărcile legănate uşor de valuri. S-a lăsat noaptea, am luminat-o cu ţigările noastre, fumam şi priveam şi halucinam şi râdeam şi fumam iar. Fumam chiştoacele până la capăt, până ne ardeam degetele. Am avut un vis: am văzut copaci, o pajişte, o casă — o casă cu porţile deschise, umbre şi un soare care se deplasa în linie dreaptă şi nu în cerc, o lună incremenită pe cer, care era aprinsă noaptea de lumânări, de stele, de găuri micuţe prin care treceau raze firave de lumină proiectate pe suprafaţa unui ocean. Simţeam mirosul de pământ reavăn, de iarbă putrezită, de alge plutind pe apa sărată. M-am ridicat şi am făcut câţiva paşi pe ţărm. Un pescar mi-a ieşit in cale. Ne-am văzut de drum amândoi, fără o vorbă, fără o privire. Am avut un vis: o masă, o femeie cu mâinile vopsite, un scaun rupt, toate sub un singur acoperiş. Am văzut uşi care aşteptau să fie deschise. M-am indreptat spre prima uşă şi am deschis-o brusc. Am intrat şi am fugit spre următoarea uşă, dar era încuiată. Am rămas acolo, în faţa ei, zile de-a rândul, dorindu-mi să se deschidă. Apoi am adormit şi am visat că uşa s-a deschis. Am zărit o femeie dezbrăcată cu o geantă în mână. Mi-a zâmbit şi mi-a zis: Scoate-ţi hainele. Am privit în jos şi am văzut cum hainele mi se transformă în apă. Mi-am făcut palmele căuş, am strâns apa şi i-am oferit-o ei. A luat câţiva stropi şi mi i-a picurat în ochi. Du-te acum, mă îndemnă, treci de a treia uşă şi dacă il vezi pe tatăl tău, spune-i că ţi-ai lăsat aici hainele. În faţa mea se deschideau două drumuri. O să merg pe cel mai îngust, mi-am spus. Şi am mai avut un vis: înotam într-un râu cu o bucată de pâine în mână. Am aruncat pâinea unei păsări. Am traversat apa şi am ajuns în faţa celei de a patra uşi. Am împins-o cu toată puterea, dar nu se deschidea. Am atins-o uşor cu degetele şi s-a deschis. Am intrat într-o grădină. În mijlocul ei, un scaun şi o carte. M-am aşezat pe scaun şi mi-am aprins o ţigară. Am inceput să fredonez un cântec şi deodată s-a deschis o altă uşă. Am trecut în fugă peste prag: un spaţiu gol, fără copaci, mese, scaune, păsări, raze de lună, gânduri. Am incremenit şi mi-am închis ochii. Am visat o floare imensă. I-am adulmecat mirosul. M-am căţărat pe tulpină şi mi-am făcut culcuş pe o petală. Am aţipit şi am avut alt vis: un prieten cufundat într-o baltă sclipitoare de sânge.

(fragment din romanul Jocul lui De Niro de Rawi Hage, trad. Irina Vainovski-Mihai, Editura Leda, 2009)

joi, 5 februarie 2009

Orientul? Care Orient?


Răsfoiesc un blog. Frivolităţi mondene amestecate cu panseuri despre evenimente politice internaţionale, amintiri din perioada unei studenţii ratate, fişe de lectură compilate prin copy-paste de prin diverse locuri. Toate într-un ambalaj ce îşi propune să fie doct: „orientalistică”. Copertele de cărţi etalate pe blog sînt menite nu numai să anime pagina, dar să şi confirme presupusele lecturi. Îmi reţine atenţia o copertă. Cartea lui Hisham Matar „In the country of men”. De la o primă uimire, ajung la o mare îndoială că acea copertă este reală. Nu pentru că eu am o altă ediţie, cu o altă ilustraţie pe copertă. Mă îndoiesc din simplu bun simţ. Hisham Matar este autor libian. Cartea lui „In the country of men” (cu multe premii internaţionale) vorbeşte despre Libia. Clipesc cu uluire şi îndoială în faţa copertei de pe blog (vezi fotografia alăturată). Este o secvenţă cu Marina Golbahari în filmul „Osama”. Marina Golbahari, afgană, interpreta rolului principal din filmul „Osama” al regizorului şi scenaristului afgan Siddiq Barmak. Un film (cu multe premii internaţionale) care ne vorbeşte despre Afganistan.

Merg pe situl Amazon. Îndoiala se spulberă, uluirea devine resemnare. Din numeroasele ediţii ale cărţii, cele publicate de Viking şi de Dial Press în 2006 au această copertă. Edituri prestigioase ilustrează o carte despre Libia cu o imagine dintr-un film despre Afganistan (imagine devenită celebră de la lansarea filmului în 2003). Mă resemnez. În definitiv, care e problema? Libia... Afganistan... Ce contează? Ambele sînt acolo, undeva, în Orient.

marți, 13 ianuarie 2009

Cafeaua

Cafeaua nu satură, dar desfată sufletul.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)