Mă plîng de toamna aceasta

Cîţi înstrăinaţi

se vor plînge de toamna aceasta

şi de copacii care străjuiesc visele mărilor,

cîţi le vor cosi umbrele,

se vor întoarce din ispitele pădurilor dese,

ai oare vreo întîmplare dintr-o zi anume

pe care s-o schimbăm

cînd plouă

şi ei se întorc dintr-o ţară-ndepărtată,

spune-mi,

vorbele mai au oare o întunecare

care să ne lase

să stăm sub răsfrîngerile copacilor...

şi eu

m-am plictisit

de glasul norilor

furişat abia auzit...

şi eu mă plîng de toamna aceasta ...

Iskandar Habache, trad. Irina Vainovski-Mihai

A fi floare

Se apropie... apropie moartea,
coboară în apă, pune stăpânire pe vază,
iar floarea nu află nimic altceva de făcut
decât să se predea:
îi inchină morţii frunzele aplecate.

Poezie de Ali Ahmad Said Asbar (Adunis), trad. Irina Vainovski-Mihai

Duhul Tău

Duhul Tău s-a contopit în duhul meu

aşa cum umbra se topeşte în esenţa de mosc,

iar dacă ceva Te atinge, mă atinge şi pe mine

şi dacă Tu exişti, exist şi eu, nedespărţiţi.

(Al-Hallaj, Divan – Poeme mistice, trad. Georgiana Nicoarea)

Drum neştiut

Habar n-are săracul cînd vine bogăţia,
nici despre ceasul morţii n-are habar bogatul;
dac-ai pornit la drum spre-o depărtată ţară
nu ştii în ce pămînt te prinde înnoptatul...

(Imru’ al-Qays, Drum neştiut, trad. Grete Tartler)

Ca vulturul în ceruri

Adesea-ntr-o năvală, pe-un cal cu păr mărunt,

prelung şi subţiratec, duşmanii îi înfrunt;

grumazul său, strunit, i-un scripet care urcă,

venind văd privitorii o pată,-un nor cărunt,

pămîntu-l mărunţeşte şi-l arde unde-aleargă,

cu burta suptă, muşchii întinşi în miez rotund;

cu ochi adînci; înoată cu gleznele din faţă,

iar gleznele din spate parcă împing în prund.

(Imru’ al-Qays, Ca vulturul în ceruri, trad. Grete Tartler)

Ea-i gustul de gutuie...

Cu ochii de gazelă, la gît o vînă-i bate

şi părul despletit îi joacă-ntins pe spate;

obrazul e un licăr de sabie tăioasă

de-un meşter şlefuită pîn’ la orbire, poate.

E palma-mpodobită cu degete de ciucuri,

alene răsuciţi, mătăsuri parfumate;

curbura-ncheieturii atîta de perfectă

că nu-i chip să te saturi orcît priveşti: agat e.

Spre cel din patul ei se-apleacă precum duna

cu şolduri de nisipuri alene înclinate.

Ca antilopa vine spre ierbile păşunii,

ca o gazelă pleacă, văzduhul să-l săgeate.

(Imru’ al-Qays, Ea-i gustul de gutuie sau de ghimbir în miere, fragment, trad. Grete Tartler)