luni, 21 martie 2011

A fost odată un muzeu (2)


Dragă mamă,
Ca de obicei, îţi scriu ţie, ca tu să îi transmiţi scrisorile tatei, în Italia. Mă gîndesc cu bucurie că el este acolo şi sper să se bucure de o vreme la fel de bună ca aceea de aici. E o vreme perfectă. Chiar dacă nu a fost chiar atît de bună joia trecută, cînd am mers cu Lionel la Kish. Bătea vîntul. Dar tot ţinutul pustiu era înverzit – nu a mai fost niciodată o asemenea primăvară. Am luat cu noi un profesor american – sînt foarte amabilă cu profesorii americani, în speranţa că le vor pomeni unora de faptul că ne gîndim să donăm două milioane pentru un muzeu.

(...)
Domnul Woolley a ţinut o prelegere a doua zi, admirabilă, ca de obicei. Şi în faţa unei audienţe mai mari ca oricînd. Ne-am petrecut toată duminica împreună în noul muzeu (ce va să fie), plănuind dimensiunile pentru vitrinele de perete, cele de interior etc. Cred că acum mi-am făcut o idee despre ce mi-ar trebui urgent, însă doar Domnul ştie cît va dura pînă vor fi realizate şi clădirea gata. Îl tot trag de mînecă pe fiecare cînd am ocazia.

Gertrude Bell despre proiectul de întemeiere a Muzeului Bagdadului într-o scrisoare către mama sa, 31 martie 1926
sursa: The Gertrude Bell Archive, New Castle University Library

Niciun comentariu: