Se afișează postările cu eticheta limba araba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limba araba. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Lectura senină a unui text arab clasic

Cum ar trebui citit un asemenea text, cum ar trebui descifrată terminologia lui Ibn Sina? Din perspectiva precedentului grec şi a versiunilor ulterioare în latină - pare a ne sugera bogatul şi rigurosul aparat critic ce însoţeşte volumul publicat la Editura Polirom.
Din perspectiva culturii arabo-islamice care a făcut-o posibilă şi în cadrul căreia a funcţionat - ne propune traducătorul textului din arabă, George Grigore. Familiar acestei culturi şi cu o experienţă semnificativă în transpunerea unor lucrări medievale esenţiale (scrise de autori ca Al-Ghazali, Ibn Tufayl, Ibn Ruşd), George Grigore ne oferă în limba română o lectură plurivalentă, dar senină, decupând cu eleganţă fluiditatea textului arab în fraze când sincopate, când sinuoase.
Irina Vainovski-Mihai, recenzie la: Ibn Sina (Avicenna), Cartea definiţiilor, ediţie trilingvă, Polirom, 2012

vineri, 15 iulie 2011

luni, 15 noiembrie 2010

A fi floare


Se apropie... apropie moartea,
coboară în apă, pune stăpânire pe vază,
iar floarea nu află nimic altceva de făcut
decât să se predea:
îi inchină morţii frunzele aplecate.




Poezie de Ali Ahmad Said Asbar (Adunis), trad. Irina Vainovski-Mihai

sâmbătă, 21 iunie 2008

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)

vineri, 20 iunie 2008

Cuvîntul şi aspiraţiile tale

Poate că aspiraţiile tale nu se înalţă la nivelul acestor cuvinte, ci ele se află mai jos de piscul lor. Aşadar, alege pentru tine însuţi cuvintele care sînt mai aproape de înţelegerea ta şi mai nimerite pentru slăbiciunea ta.

(Al-Ghazali, Firida luminilor, trad. George Grigore)

sâmbătă, 7 iunie 2008

Valoarea cuvîntului în cultura arabă

Probabil că nici un alt popor din lume nu manifestă o asemenea admiraţie plină de entuziasm faţă de expresia literară şi nu este atît de impresionat de cuvînt, rostit sau scris, ca arabii. Aproape nici o altă limbă în afară de arabă nu pare să poată exercita o asemenea influenţă irezistibilă asupra mentalităţii celor care o vorbesc. Şi în timpurile moderne, la Bagdad, Damasc şi Cairo, publicul poate fi puternic impresionat de un recital de poezie, doar vag înţeles, şi de cîte un discurs ţinut în limba clasică, chiar dacă nu este priceput în întregime. Ritmul, rima, muzica au asupra lor efectul a ceea ce se numeşte „magia permisă” (sihr halal).

(Philip K. Hitti, Istoria arabilor, trad. Irina Vainovski-Mihai)