masterat SPAŢIUL ISLAMIC

Admitere la masteratul SPAŢIUL ISLAMIC, SOCIETĂŢI, CULTURI, MENTALITĂŢI – sesiunea septembrie

Programul de masterat Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi, acreditat în anul 2007, este conceput ca un program de studii multidisciplinare, axat pe o arie culturală care se bucură de un interes legitim la ora actuală, atât pe plan local, cât şi internaţional, date fiind evoluţiile politice, economice şi culturale din ultimii ani: conflictele din Orientul Mijlociu, tensiunile generate de disoluţia fostei Iugoslavii, aspiraţia Turciei de a adera la Uniunea Europeană, revoluţiile şi tensiunile din ţări islamice precum Tunisia, Algeria, Egiptul şi Siria.

Planul de invăţământ al masteratului poate fi consultat aici.

Detalii despre sesiunea de admitere din septembrie se găsesc aici.

Vălul islamic

“Turcia (alături de Franţa şi Germania) se află pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră vălul ca fiind o marcă a identităţii religioase. În mod egal, femeile sunt captive ale doctrinelor seculare radicale, ale celor wahabite, islamiste sau musulmane şiite. Nici una dintre aceste doctrine nu are încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se poarte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.”
Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

Sursa ilustraţiei: Watan

Masterat de studii orientale

Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi

Coranul – textul prim şi textul secund

Deşi nu pretind că aş înţelege Coranul, deoarece nu sunt un musulman practicant, m-am născut, dacă pot spune aşa, în Coran, deoarece am recitat versete, chiar şi sure întregi, în copilărie, sub îndrumarea tatălui meu. După ce m-am distanţat în plan religios, văd Coranul ca pe un text de prim ordin, inseparabil, în prezent, de ceea ce eu numesc text de ordin secund, adică interpretarea sau ansamblul interpretărilor făcute de ulema, jurişti şi filosofi, ca şi de politicienii sau oamenii din anturajul califului. Aşadar, acest text secund, foarte complicat şi foarte diferit, a eclipsat, după părerea mea, textul prim; pentru a înţelege astăzi mai bine Coranul, ca pe o carte revelată, trebuie eliberat textul prim de textele secundare, care au ideologizat Coranul, politizându-l, de unde mişcările fundamentaliste de tot soiul. În opinia mea, acestea n-au nimic de-a face cu textul dintâi al Coranului. Dar cum se poate elibera textul prim de textul secund? Mi se pare foarte dificil. Coranul poate fi recitit, pe cont propriu, de un gânditor, un filosof, un artist, un poet, dar e nevoie ca o întreagă naţiune, un întreg popor să accepte această lectură. În fond, problematica actuală constă în dualismul dintre textul prim şi textul secund.

Adunis (Ali Ahmad Said), „M-am născut în Coran”, în Cartea cunoaşterii. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, vol. coordonat de Constantin von Barloewen, trad. Mădălina Roşioru, Editura Art, 2008, p. 9.

Slăbiciunea şi îndatorirea fiinţei umane

Spre deosebire de animale, omul se naşte fără nici o idee despre viaţă şi mediul ce-l înconjoară, dar şi cu nevoia de a învăţa toate cele necesare. Incapabil de a cunoaşte totul despre viaţă chiar şi după douăzeci de ani, el trebuie să continue cu învăţatul pînă la sfârşitul vieţii sale. El pare a fi trimis pe această lume cu atât de multă slăbiciune şi neputinţă că îi trebuie aproape doi ani să înveţe să umble. Abia după cincisprezece ani el poate face deosebirea dintre bine şi rău şi prin aceea că trăieşte în societate el ajunge la un punct în care poate distinge ce este bun şi ce este rău pentru el. Aşa se face că îndatorirea principală a omului, cea intrinsecă existenţei sale, este aceea de a căuta perfecţiunea prin învăţătură şi prin venerarea lui Dumnezeu.

Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte, trad. George Grigore, Nesil Matbaacilik, 2002, p. 62

Vălul islamic

...Turcia (la fel ca Franţa şi Germania) se află astfel pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră că vălul exprimă identitatea religioasă. Femeile sînt ţinute ostatice de seculariştii radicali şi, deopotrivă, de wahabiţi, islamişti şi şiiţi. Nici unii dintre ei nu au încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se comporte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.

Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

Competiţie pentru desemnarea celui mai frumos minaret din Europa

Cîstigătorii vor fi prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc la Parlamentul European pe data de 20 aprilie. La sfîrşitul anului, se va organiza la Consiliul Europei o expoziţie cu cele mai frumoase minarete şi moschei din Europa.

Primilor cinci cîstigători li se va decerna cîte un premiu în cadrul unei ceremonii organizate în orasul în care se află “cel mai frumos minaret”, în prezenţa oficialităţilor oraşului, reprezentanţilor moscheii şi membrilor juriului. La sfîrşitul competiţiei se va publica un album cu fotografiile cele mai reprezentative.

Acţiunea este o initiativă a COJEP International (Conseil de la Jeunesse Pluriculturelle) şi IMCOSE (Muslim Initiative for Euroepan Social Coesion), cu sprijinul Consiliului Europei, al ISESCO (Islamic Educational, Scientific and Cultural Organization) şi al Organizaţiei Conferinţei Islamice.

Detalii şi condiţii de participare:
http://cojep.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=238&Itemid=42

Duhul Tău

Duhul Tău s-a contopit în duhul meu

aşa cum umbra se topeşte în esenţa de mosc,

iar dacă ceva Te atinge, mă atinge şi pe mine

şi dacă Tu exişti, exist şi eu, nedespărţiţi.

(Al-Hallaj, Divan – Poeme mistice, trad. Georgiana Nicoarea)

Pasiunea şi cunoaşterea

Pasiunea menţine cu îndărătnicie conştiinţa alterităţii. Aparent paradoxal, pasiunea generează sau extinde distanţa dintre două entităţi. Prin diluarea obiectivităţii, prin diseminarea entuziastă a unor metanaraţiuni. Cultura arabo-islamică nu poate fi apropiată prin pasiune, ci doar prin asumare şi cunoaştere. În egală măsură, necunoaşterea sau stăpânirea arogantă a unei jumătăţi de adevăr menţine conştiinţa alterităţii.

(Irina Vainovski-Mihai, "Cuvânt înainte la ediţia în limba română", Philip K. Hitti, Istoria arabilor)

Musulmanul desăvîrşit

Musulmanul desăvârşit este arab în credinţă; irakian în buna rânduială a vieţii; evreu în scrutarea lucrurilor; creştin în felul de a căuta; sirian în asceză; hindus în clarviziune; sufi în ţinută; îngeresc în neprihănire; liber în cuget; divin în ştiinţe.

Ikhwan al-Safa (Fraţii Purităţii, sec. X), Epistole, fragment tradus de George Grigore

Ilustraţie: Manuscris din sec. XII

Religia dragostei

Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea.

(Ibn 'Arabi, Tălmăcitorul dorurilor, trad. George Grigore)

Dialog

Cred în conversaţie şi nu în convertire.

(Prinţul Hassan bin Talal, într-un interviu acordat revistei Christianity Today)

http://www.christianitytoday.com/ct/2008/february/27.64.html

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)