Duhul Tău

Duhul Tău s-a contopit în duhul meu

aşa cum umbra se topeşte în esenţa de mosc,

iar dacă ceva Te atinge, mă atinge şi pe mine

şi dacă Tu exişti, exist şi eu, nedespărţiţi.

(Al-Hallaj, Divan – Poeme mistice, trad. Georgiana Nicoarea)

Pasiunea şi cunoaşterea

Pasiunea menţine cu îndărătnicie conştiinţa alterităţii. Aparent paradoxal, pasiunea generează sau extinde distanţa dintre două entităţi. Prin diluarea obiectivităţii, prin diseminarea entuziastă a unor metanaraţiuni. Cultura arabo-islamică nu poate fi apropiată prin pasiune, ci doar prin asumare şi cunoaştere. În egală măsură, necunoaşterea sau stăpânirea arogantă a unei jumătăţi de adevăr menţine conştiinţa alterităţii.

(Irina Vainovski-Mihai, "Cuvânt înainte la ediţia în limba română", Philip K. Hitti, Istoria arabilor)

Drum neştiut

Habar n-are săracul cînd vine bogăţia,
nici despre ceasul morţii n-are habar bogatul;
dac-ai pornit la drum spre-o depărtată ţară
nu ştii în ce pămînt te prinde înnoptatul...

(Imru’ al-Qays, Drum neştiut, trad. Grete Tartler)

Enrico Macias

Enrico Macias, cîntăreţ şi compozitor evreu, născut în Algeria în 1938, stabilit în Franţa.


Habibi ya aini


J’ai quitté mon pays

Proverb

Cînd vezi doi trudind laolaltă, povara apasă pe unul.
(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Piersicul, iasomia şi smerenia femeii

Turcii au fost, multă vreme, o pacoste pentru ţară, dar stăpînirea lor vremelnică avu şi părţile ei bune. Căci fapt adevărat este că dînşii au îndrumat la săparea de puţuri, la zidirea de cişmele, la facerea de ciuturi, la creşterea albinelor şi gîndacilor de mătase din ale căror fire femeile îşi torceau borangicul.
Şi o dată cu dragostea apei, Turcii au mai adus dragostea pomilor roditori şi a florilor. Astfel s-au sădit la noi: piersicul, iasomia, liliacul şi multe alte neamuri de pomişori, pomi şi flori.
Au mai adus aceşti Turci cu ei smerenia femeii faţă de bărbat, rînduiala casei care i-a fost lăsată pe mînă, ţesutul pînzelor şi al scoarţelor, cît şi îndeletnicirea cu toate cele domestice.
(Al. Macedonski, Bucureştii lalelelor şi ai trandafirilor)

Proverb

Cine se străduieşte găseşte, cine porneşte la drum soseşte.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Ca vulturul în ceruri

Adesea-ntr-o năvală, pe-un cal cu păr mărunt,

prelung şi subţiratec, duşmanii îi înfrunt;

grumazul său, strunit, i-un scripet care urcă,

venind văd privitorii o pată,-un nor cărunt,

pămîntu-l mărunţeşte şi-l arde unde-aleargă,

cu burta suptă, muşchii întinşi în miez rotund;

cu ochi adînci; înoată cu gleznele din faţă,

iar gleznele din spate parcă împing în prund.

(Imru’ al-Qays, Ca vulturul în ceruri, trad. Grete Tartler)

Prevenire asupra bîrfelor

Oricare dintre voi ar ajunge să cunoască greşelile celorlalţi nu trebuie să le dea în vileag avînd în vedere ceea ce ştie despre propriile sale greşeli, şi trebuie să nu mai contenească în a mulţumi pentru că a fost ferit tocmai de lucruri cu care alţii au fost puşi la încercare.

(Ali bin abi Talib, "Prevenire asupra bîrfelor", din volumul Nahg al-balaga. Calea vorbirii alese, trad. George Grigore)

Vecinul şi fratele

Vecinul care ţi-e aproape e mai de preţ decît fratele care ţi-e departe.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Rondelul rozelor din Cişmegì

De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.


Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, culoarea culoarei răspunde... -
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamţ a fost magul grădinei uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dîndu-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.

(A. Macedonski, Rondelul rozelor din Cişmegì)

Ilustraţie: Nicolae Gropeanu, Iarna în Cişmigiu

Ea-i gustul de gutuie...

Cu ochii de gazelă, la gît o vînă-i bate

şi părul despletit îi joacă-ntins pe spate;

obrazul e un licăr de sabie tăioasă

de-un meşter şlefuită pîn’ la orbire, poate.

E palma-mpodobită cu degete de ciucuri,

alene răsuciţi, mătăsuri parfumate;

curbura-ncheieturii atîta de perfectă

că nu-i chip să te saturi orcît priveşti: agat e.

Spre cel din patul ei se-apleacă precum duna

cu şolduri de nisipuri alene înclinate.

Ca antilopa vine spre ierbile păşunii,

ca o gazelă pleacă, văzduhul să-l săgeate.

(Imru’ al-Qays, Ea-i gustul de gutuie sau de ghimbir în miere, fragment, trad. Grete Tartler)

Dinicu Golescu la Viena

(...) Spitalul nebunilor, pe carii n-am avut noroc să-l văz, căci nu mi-au dat voie dohtorul, cerîndu-mi destulă iertăciune, pricinuind că sînt îmbrăcat cu haine turceşti, şi, cum mă vor vedea, toţi se vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca.

(Dinicu Golescu, Călătoria la Viena)

Musulmanul desăvîrşit

Musulmanul desăvârşit este arab în credinţă; irakian în buna rânduială a vieţii; evreu în scrutarea lucrurilor; creştin în felul de a căuta; sirian în asceză; hindus în clarviziune; sufi în ţinută; îngeresc în neprihănire; liber în cuget; divin în ştiinţe.

Ikhwan al-Safa (Fraţii Purităţii, sec. X), Epistole, fragment tradus de George Grigore

Ilustraţie: Manuscris din sec. XII

Oile Arabiei

Cît am vorbit despre plantele aromate e de ajuns; toată ţara Arabiei răspîndeşte de pe urma lor o mireasmă minunată. Tot acolo găseşti două soiuri de oi, care merită să te uimească şi care nu se mai află nicăieri altundeva. Unul din ele are cozile lungi, cam de trei coţi care, dacă ciobanul le-ar lăsa să se tîrască după oi, s-ar acoperi de răni tot frecîndu-se de pămînt. Numai că fiecare cioban se pricepe la dulgherie: ei meşteresc un fel de roabe pe care le pun sub cozile oilor; fiecare oaie are, prin urmare, coada legată de cîte o roabă. Celălalt soi de oi are cozile late, ajungînd şi pînă la un cot lăţime.

(Herodot, Istorii, trad. Adelina Piatkowski)

Nebunie şi adevăr

O ţară fără balamuc e pustie.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Narghileaua şi progresul social

În anul 1930, în Grecia se consumau încă 9000 de narghilele pe an. Renunţarea, în prezent, la narghilea este în strînsă legătură cu dorinţa de detaşare de o cultură cotidiană resimţită ca „orientală” şi, în consecinţă, „contrară progresului social”.

(George Drettas, Tabacs d’Orient. Balkans et Anatolie)

Religia dragostei

Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea.

(Ibn 'Arabi, Tălmăcitorul dorurilor, trad. George Grigore)

„Los turcos”

Simbol elocvent al simplificărilor de vocabular ale culturii europene, aceşti emigranţi [de la sfîrşitul sec. XIX – începutul sec. XX], toţi arabi, în majoritate creştini, sînt numiţi în America Latină turcos: nu vin ei oare din ţara „Marelui Turc”?

(Georges Corm, Europa şi Orientul. De la balcanizare la libanizare. Istoria unei modernităţi neîmplinite, trad. Ioana Rotund)

Dialog

Cred în conversaţie şi nu în convertire.

(Prinţul Hassan bin Talal, într-un interviu acordat revistei Christianity Today)

http://www.christianitytoday.com/ct/2008/february/27.64.html

Problema identităţii

[La mijlocul secolului XX], într-o mare măsură, problema identităţii era exprimată în termenii relaţiei dintre moştenirea trecutului şi necesităţile prezentului. Trebuia oare ca popoarele arabe să urmeze o cale trasată din exterior sau să îşi găsească singuri, în propria cultură, valorile care să îi ghideze într-o lume modernă? O asemenea întrebare a exprimat clar dilemele privind identitatea şi independenţa.

(Albert Hourani, A History of the Arab Peoples)

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)

Cuvîntul şi aspiraţiile tale

Poate că aspiraţiile tale nu se înalţă la nivelul acestor cuvinte, ci ele se află mai jos de piscul lor. Aşadar, alege pentru tine însuţi cuvintele care sînt mai aproape de înţelegerea ta şi mai nimerite pentru slăbiciunea ta.

(Al-Ghazali, Firida luminilor, trad. George Grigore)

Un mod de a fi

“L’arabisme est une manière d’être.”

(Jacques Berque, Les Arabes)

„Monotonia” artei islamice

Una dintre cele mai frapante trăsături ale artei islamice este felul în care un stil absolut particular, un întreg repertoriu de motive şi un sitem arhitectonic distinct au ajuns să fie, relativ la scurt timp după Hegiră, asociate cu o idee şi o credinţă. În această privinţă arta islamică diferă total de cea creştină, caracterizată mai curînd prin diversitate decît prin uniformitate. Arta diverselor etape ale creştinismului – bizantină, carolingiană, gotică, renascentistă – a fost complet diferită, după cum complet diferită a fost şi arta dintr-o regiune sau alta. În schimb, în lumea islamică, se înregistra o uniformitate atît în timp cît şi în spaţiu. În primul rînd, artiştii nu s-au aflat în căutarea noului sau a insolitului, asemenea artiştilor renascentişti, ci au rămas mai curînd fideli modelului al cărui merit trecuse proba timpului şi a convenţiei, încercînd să atragă prin subtile variaţii de detaliu. În al doilea rînd, adoptarea într-un spaţiu geografic extins din India pînă în Spania a unui sitem unic de scriere, care a servit şi ca o formă elementară de ornament artistic, a determinat un efect unificator extraordinar.

Datorită acestor factori, arta islamică are pentru ochiul occidental, la o primă vedere, un anumit aspect de similaritate; pare greu de identificat zona de provenienţă, cu atît mai puţin data creaţiei.

(David Talbot Rice, Islamic Art)

Ilustraţie: Caligrafie de Hassan Massoudy

http://www.insite.com.br/rodrigo/poet/arab/

Despre cuvînt

Adeseori, prin spusele voastre, aproape că ucideţi gîndirea,

Căci gîndirea este o pasăre din înaltul cerului, care, în colivia cuvintelor, îşi desfăşoară aripile, dar nu poate zbura.

(Jubran Khalil Jubran, The Prophet)

Valoarea cuvîntului în cultura arabă

Probabil că nici un alt popor din lume nu manifestă o asemenea admiraţie plină de entuziasm faţă de expresia literară şi nu este atît de impresionat de cuvînt, rostit sau scris, ca arabii. Aproape nici o altă limbă în afară de arabă nu pare să poată exercita o asemenea influenţă irezistibilă asupra mentalităţii celor care o vorbesc. Şi în timpurile moderne, la Bagdad, Damasc şi Cairo, publicul poate fi puternic impresionat de un recital de poezie, doar vag înţeles, şi de cîte un discurs ţinut în limba clasică, chiar dacă nu este priceput în întregime. Ritmul, rima, muzica au asupra lor efectul a ceea ce se numeşte „magia permisă” (sihr halal).

(Philip K. Hitti, Istoria arabilor, trad. Irina Vainovski-Mihai)