masterat SPAŢIUL ISLAMIC

Admitere la masteratul SPAŢIUL ISLAMIC, SOCIETĂŢI, CULTURI, MENTALITĂŢI – sesiunea septembrie

Programul de masterat Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi, acreditat în anul 2007, este conceput ca un program de studii multidisciplinare, axat pe o arie culturală care se bucură de un interes legitim la ora actuală, atât pe plan local, cât şi internaţional, date fiind evoluţiile politice, economice şi culturale din ultimii ani: conflictele din Orientul Mijlociu, tensiunile generate de disoluţia fostei Iugoslavii, aspiraţia Turciei de a adera la Uniunea Europeană, revoluţiile şi tensiunile din ţări islamice precum Tunisia, Algeria, Egiptul şi Siria.

Planul de invăţământ al masteratului poate fi consultat aici.

Detalii despre sesiunea de admitere din septembrie se găsesc aici.

căci orice chinuri şi strădanii sunt deşarte...

Fără nicio îndoială, nicio altă formă de artă nu este atât de iubită precum poezia în Iran. Se poate spune că ea este arta supremă a culturii iraniene, expresia cea mai înaltă, cea mai rafinată, cea mai plină de strălucire a geniului iranian dintotdeauna.

George Grigore, în Poeme persane. Baha Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Şabestari, Hafez, trad. Otto Starck, Cuvânt înainte George Grigore, Ed. Herald 2013, p. 5

Pe Tabla vieţii toate de un semn au parte,
şi Pana binelui şi răul le împarte.
Ursitei i s-a dat ce i s-a cuvenit.
Deci orice chinuri şi strădanii sunt deşarte.

Omar Khayyam, în Poeme persane. Baha Taher, Saadi, Omar Khayyam, Rumi, Şabestari, Hafez, trad. Otto Starck, Cuvânt înainte George Grigore, Ed. Herald 2013, p. 26

Lectura senină a unui text arab clasic

Cum ar trebui citit un asemenea text, cum ar trebui descifrată terminologia lui Ibn Sina? Din perspectiva precedentului grec şi a versiunilor ulterioare în latină - pare a ne sugera bogatul şi rigurosul aparat critic ce însoţeşte volumul publicat la Editura Polirom.

Din perspectiva culturii arabo-islamice care a făcut-o posibilă şi în cadrul căreia a funcţionat - ne propune traducătorul textului din arabă, George Grigore. Familiar acestei culturi şi cu o experienţă semnificativă în transpunerea unor lucrări medievale esenţiale (scrise de autori ca Al-Ghazali, Ibn Tufayl, Ibn Ruşd), George Grigore ne oferă în limba română o lectură plurivalentă, dar senină, decupând cu eleganţă fluiditatea textului arab în fraze când sincopate, când sinuoase.
Irina Vainovski-Mihai, recenzie la: Ibn Sina (Avicenna), Cartea definiţiilor, ediţie trilingvă, Polirom, 2012

Vălul islamic

“Turcia (alături de Franţa şi Germania) se află pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră vălul ca fiind o marcă a identităţii religioase. În mod egal, femeile sunt captive ale doctrinelor seculare radicale, ale celor wahabite, islamiste sau musulmane şiite. Nici una dintre aceste doctrine nu are încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se poarte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.”
Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

Sursa ilustraţiei: Watan

Masterat de studii orientale

Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi

Coranul – textul prim şi textul secund

Deşi nu pretind că aş înţelege Coranul, deoarece nu sunt un musulman practicant, m-am născut, dacă pot spune aşa, în Coran, deoarece am recitat versete, chiar şi sure întregi, în copilărie, sub îndrumarea tatălui meu. După ce m-am distanţat în plan religios, văd Coranul ca pe un text de prim ordin, inseparabil, în prezent, de ceea ce eu numesc text de ordin secund, adică interpretarea sau ansamblul interpretărilor făcute de ulema, jurişti şi filosofi, ca şi de politicienii sau oamenii din anturajul califului. Aşadar, acest text secund, foarte complicat şi foarte diferit, a eclipsat, după părerea mea, textul prim; pentru a înţelege astăzi mai bine Coranul, ca pe o carte revelată, trebuie eliberat textul prim de textele secundare, care au ideologizat Coranul, politizându-l, de unde mişcările fundamentaliste de tot soiul. În opinia mea, acestea n-au nimic de-a face cu textul dintâi al Coranului. Dar cum se poate elibera textul prim de textul secund? Mi se pare foarte dificil. Coranul poate fi recitit, pe cont propriu, de un gânditor, un filosof, un artist, un poet, dar e nevoie ca o întreagă naţiune, un întreg popor să accepte această lectură. În fond, problematica actuală constă în dualismul dintre textul prim şi textul secund.

Adunis (Ali Ahmad Said), „M-am născut în Coran”, în Cartea cunoaşterii. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, vol. coordonat de Constantin von Barloewen, trad. Mădălina Roşioru, Editura Art, 2008, p. 9.

Slăbiciunea şi îndatorirea fiinţei umane

Spre deosebire de animale, omul se naşte fără nici o idee despre viaţă şi mediul ce-l înconjoară, dar şi cu nevoia de a învăţa toate cele necesare. Incapabil de a cunoaşte totul despre viaţă chiar şi după douăzeci de ani, el trebuie să continue cu învăţatul pînă la sfârşitul vieţii sale. El pare a fi trimis pe această lume cu atât de multă slăbiciune şi neputinţă că îi trebuie aproape doi ani să înveţe să umble. Abia după cincisprezece ani el poate face deosebirea dintre bine şi rău şi prin aceea că trăieşte în societate el ajunge la un punct în care poate distinge ce este bun şi ce este rău pentru el. Aşa se face că îndatorirea principală a omului, cea intrinsecă existenţei sale, este aceea de a căuta perfecţiunea prin învăţătură şi prin venerarea lui Dumnezeu.

Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte, trad. George Grigore, Nesil Matbaacilik, 2002, p. 62

Cultura discretă

Ne lamentăm că nu sîntem prezenţi în lume sau sîntem aşa cum nu merităm. Zgomotos. Şi în aceeaşi măsură nu ştim să aflăm (sau nu vrem, pentru că un simplu clic ne aduce atît de aproape tot ceea ce ar trebui să aflăm), nu ştim să apreciem ceea ce pînă la urmă aflăm, pentru a spune mai departe cu seninătate. Pentru că nu ne plac veştile senine şi discrete.

Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.



Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.

Prevenire asupra bîrfelor

Oricare dintre voi ar ajunge să cunoască greşelile celorlalţi nu trebuie să le dea în vileag avînd în vedere ceea ce ştie despre propriile sale greşeli, şi trebuie să nu mai contenească în a mulţumi pentru că a fost ferit tocmai de lucruri cu care alţii au fost puşi la încercare.

(Ali bin abi Talib, "Prevenire asupra bîrfelor", din volumul Nahg al-balaga. Calea vorbirii alese, trad. George Grigore)

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)