Din nou despre alteritate

„Respectarea celuilalt se face, în primul rând, prin respectarea valorilor în care crede şi care-i modelează existenţa.”
George Grigore, într-un interviu pentru evz.ro (3 iulie 2011)

A-l asculta pe celălalt

După părerea mea, dialogul interreligios are succes dacă nu este considerat a fi un mijloc de misionarism sau de propagandă religioasă, de silire a celuilalt de a îmbrăţişa o anume religie – căci de acest lucru se tem toţi cei care refuză acest tip de dialog – , ci el este un prilej de a-l asculta pe celălalt, de a înţelege valorile religioase care constituie cadrul în care îşi trăieşte viaţa. Acest tip de dialog nu se constituie într-o târguială sau într-o dispută asupra uneia sau alteia dintre doctrine şi nici în acordarea întâietăţii uneia asupra alteia, căci orice religie – indiferent care este aceea – reprezintă un sistem de postulate pentru credincioşii respectivi, care nu sunt negociabile cu adepţii unei alte religii. Dacă unui credincios i-ar trece prin cap că religia sa nu reprezintă un adevăr absolut, ar părăsi-o, negându-i învăţăturile şi ar îmbrăţişa o altă religie care ar corespunde speranţelor sale de mântuire. De aceea, aceste postulate se situează în afara cercului dialogului încă de la bun început.

George Grigore, din discursul ţinut la ceremonia de lansare a Alianţei Civilizaţiilor în România, Palatul Parlamentului, 18 mai 2010

Pasiunea şi cunoaşterea

Pasiunea menţine cu îndărătnicie conştiinţa alterităţii. Aparent paradoxal, pasiunea generează sau extinde distanţa dintre două entităţi. Prin diluarea obiectivităţii, prin diseminarea entuziastă a unor metanaraţiuni. Cultura arabo-islamică nu poate fi apropiată prin pasiune, ci doar prin asumare şi cunoaştere. În egală măsură, necunoaşterea sau stăpânirea arogantă a unei jumătăţi de adevăr menţine conştiinţa alterităţii.

(Irina Vainovski-Mihai, "Cuvânt înainte la ediţia în limba română", Philip K. Hitti, Istoria arabilor)