Coranul – textul prim şi textul secund

Deşi nu pretind că aş înţelege Coranul, deoarece nu sunt un musulman practicant, m-am născut, dacă pot spune aşa, în Coran, deoarece am recitat versete, chiar şi sure întregi, în copilărie, sub îndrumarea tatălui meu. După ce m-am distanţat în plan religios, văd Coranul ca pe un text de prim ordin, inseparabil, în prezent, de ceea ce eu numesc text de ordin secund, adică interpretarea sau ansamblul interpretărilor făcute de ulema, jurişti şi filosofi, ca şi de politicienii sau oamenii din anturajul califului. Aşadar, acest text secund, foarte complicat şi foarte diferit, a eclipsat, după părerea mea, textul prim; pentru a înţelege astăzi mai bine Coranul, ca pe o carte revelată, trebuie eliberat textul prim de textele secundare, care au ideologizat Coranul, politizându-l, de unde mişcările fundamentaliste de tot soiul. În opinia mea, acestea n-au nimic de-a face cu textul dintâi al Coranului. Dar cum se poate elibera textul prim de textul secund? Mi se pare foarte dificil. Coranul poate fi recitit, pe cont propriu, de un gânditor, un filosof, un artist, un poet, dar e nevoie ca o întreagă naţiune, un întreg popor să accepte această lectură. În fond, problematica actuală constă în dualismul dintre textul prim şi textul secund.

Adunis (Ali Ahmad Said), „M-am născut în Coran”, în Cartea cunoaşterii. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, vol. coordonat de Constantin von Barloewen, trad. Mădălina Roşioru, Editura Art, 2008, p. 9.

A fost odată un muzeu (1)

Scriitoarea şi exploratoarea britanică Gertrude Bell (1868-1926) a întemeiat la Bagdad un muzeu care şi-a deschis porţile în 1926, la scurt timp după moartea ei: Muzeul Arheologic al Bagdadului.

Vandalizat şi prădat în 2003, a rămas astăzi o amintire în Muzeul Virtual al Irakului.

A-l asculta pe celălalt

După părerea mea, dialogul interreligios are succes dacă nu este considerat a fi un mijloc de misionarism sau de propagandă religioasă, de silire a celuilalt de a îmbrăţişa o anume religie – căci de acest lucru se tem toţi cei care refuză acest tip de dialog – , ci el este un prilej de a-l asculta pe celălalt, de a înţelege valorile religioase care constituie cadrul în care îşi trăieşte viaţa. Acest tip de dialog nu se constituie într-o târguială sau într-o dispută asupra uneia sau alteia dintre doctrine şi nici în acordarea întâietăţii uneia asupra alteia, căci orice religie – indiferent care este aceea – reprezintă un sistem de postulate pentru credincioşii respectivi, care nu sunt negociabile cu adepţii unei alte religii. Dacă unui credincios i-ar trece prin cap că religia sa nu reprezintă un adevăr absolut, ar părăsi-o, negându-i învăţăturile şi ar îmbrăţişa o altă religie care ar corespunde speranţelor sale de mântuire. De aceea, aceste postulate se situează în afara cercului dialogului încă de la bun început.

George Grigore, din discursul ţinut la ceremonia de lansare a Alianţei Civilizaţiilor în România, Palatul Parlamentului, 18 mai 2010

Slăbiciunea şi îndatorirea fiinţei umane

Spre deosebire de animale, omul se naşte fără nici o idee despre viaţă şi mediul ce-l înconjoară, dar şi cu nevoia de a învăţa toate cele necesare. Incapabil de a cunoaşte totul despre viaţă chiar şi după douăzeci de ani, el trebuie să continue cu învăţatul pînă la sfârşitul vieţii sale. El pare a fi trimis pe această lume cu atât de multă slăbiciune şi neputinţă că îi trebuie aproape doi ani să înveţe să umble. Abia după cincisprezece ani el poate face deosebirea dintre bine şi rău şi prin aceea că trăieşte în societate el ajunge la un punct în care poate distinge ce este bun şi ce este rău pentru el. Aşa se face că îndatorirea principală a omului, cea intrinsecă existenţei sale, este aceea de a căuta perfecţiunea prin învăţătură şi prin venerarea lui Dumnezeu.

Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte, trad. George Grigore, Nesil Matbaacilik, 2002, p. 62

Război şi pace

Cele mai tari şi mai isteţe popoare sunt cele care refuză lupta şi se învoiesc asupra plăţii pentru ea, căci fără luptă, plata înseamnă bunuri, vorbe şi muncă. În luptă, plata înseamnă suflete şi trupuri.

Kalila şi Dimna sau poveştile lui Bidpai, trad. George Grigore, Ed. Polirom, 2010, p. 103

Vălul islamic

...Turcia (la fel ca Franţa şi Germania) se află astfel pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră că vălul exprimă identitatea religioasă. Femeile sînt ţinute ostatice de seculariştii radicali şi, deopotrivă, de wahabiţi, islamişti şi şiiţi. Nici unii dintre ei nu au încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se comporte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.

Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

A fi floare

Se apropie... apropie moartea,
coboară în apă, pune stăpânire pe vază,
iar floarea nu află nimic altceva de făcut
decât să se predea:
îi inchină morţii frunzele aplecate.

Poezie de Ali Ahmad Said Asbar (Adunis), trad. Irina Vainovski-Mihai