Nebunie şi adevăr

O ţară fără balamuc e pustie.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Narghileaua şi progresul social

În anul 1930, în Grecia se consumau încă 9000 de narghilele pe an. Renunţarea, în prezent, la narghilea este în strînsă legătură cu dorinţa de detaşare de o cultură cotidiană resimţită ca „orientală” şi, în consecinţă, „contrară progresului social”.

(George Drettas, Tabacs d’Orient. Balkans et Anatolie)

Religia dragostei

Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea.

(Ibn 'Arabi, Tălmăcitorul dorurilor, trad. George Grigore)

„Los turcos”

Simbol elocvent al simplificărilor de vocabular ale culturii europene, aceşti emigranţi [de la sfîrşitul sec. XIX – începutul sec. XX], toţi arabi, în majoritate creştini, sînt numiţi în America Latină turcos: nu vin ei oare din ţara „Marelui Turc”?

(Georges Corm, Europa şi Orientul. De la balcanizare la libanizare. Istoria unei modernităţi neîmplinite, trad. Ioana Rotund)

Dialog

Cred în conversaţie şi nu în convertire.

(Prinţul Hassan bin Talal, într-un interviu acordat revistei Christianity Today)

http://www.christianitytoday.com/ct/2008/february/27.64.html

Problema identităţii

[La mijlocul secolului XX], într-o mare măsură, problema identităţii era exprimată în termenii relaţiei dintre moştenirea trecutului şi necesităţile prezentului. Trebuia oare ca popoarele arabe să urmeze o cale trasată din exterior sau să îşi găsească singuri, în propria cultură, valorile care să îi ghideze într-o lume modernă? O asemenea întrebare a exprimat clar dilemele privind identitatea şi independenţa.

(Albert Hourani, A History of the Arab Peoples)

Termenul de „arab”

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)