Este fără îndoială un act de curaj de a publica un basm românesc în lumea arabă, unde basmul a rămas pe tronul său strălucitor, iar veacurile nu i-au răpit Şeherezadei farmecul basmelor depănate, după cum nici Şahriar nu s-a plictisit de nesfârşita poveste… A publica un basm românesc înveşmântat în straie arabe este ca şi cum ai încerca să vinzi castraveţi grădinarului sau, ca să folosim o expresie arabă pe măsură, să vinzi curmale la Basra, patria absolută a curmalelor. În ciuda acestor previziuni, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, ce a văzut de curând lumina zilei la Sharja, în traducerea în limba arabă a lui George Grigore, cu o ilustraţie de excepţie datorată artistei Carmen Burcea Haber şi avându-l ca prefaţator pe cunoscutul om de cultură yemenit Omar Abdulaziz, i-a încântat pe micii cititori arabi care au adăugat astfel panopliei tradiţionale – de ginni, devi, duhuri ce-şi fac veacul în lămpi, covoare zburătoare, viteji ce străbat întinderile nesfârşite ale deşerturilor şi ale mărilor, grămezi de giuvaeruri şi prinţese fără seamăn – figuri noi din folclorul românesc – mume ale pădurii, zgripţuroaice, mârţoage mâncătoare de jeratic, zâne preafrumoase şi feţi năzdrăvani. Deşi nimeni nu vorbeşte – într-o epocă a dialogurilor de tot felul – despre dialogul interbasmic, acesta există şi se desfăşoară asiduu în lumea celor mici.
Šabāb bilā šayhūha wa ħayāt bilā mawt (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basm românesc cules de Petre Ispirescu). Traducere în limba arabă: George Grigore; Ilustraţii: Carmen Burcea Haber; Cuvânt-înainte: Omar Abdulaziz. Sharja (EAU): Dā’irat al-’I‘lām wa t-taqāfa, 2009.
Postări
4 comentarii:
ce poate fi mai frumos si de mai multa initiativa decat de a-ti promova cultura intr-o tara,limba si cultura, civilizatie atat de diferita. Si daca nu as fi citit cine este autorul tot nu era greu de ghicit!
Aveam vreo 6-7 ani si-mi petreceam aproape toata ziua jucandu-ma cu trei fetite, turcoaice, intr-un sopron parasit, undeva intr-o mahala constanteana... Intr-o zi, Deniz, care era cea mai mare dintre noi, ne-a spus un basm cu un motan (kedi, in turca). M-am intors acasa si le-am cerut parintilor sa-mi spuna basme cu kedi... Cum nu stiau am inceput sa le povestesc prietenelor mele toate basmele pe care le stiam dar care il aveau ca erou acum pe kedi... Incet incet, si Pacala si Tandala si Fat-Frumos si Zmeul, si cocosul din Punguta cu doi bani, toti, dar absolut toti s-au transformat in Kedi... Prietenele mele nascoceau la randul lor fel de fel de intamplari care mai tarziu aveam sa aflu ca erau de fapt cu Nastratin Hogea... Incet, dar sigur, Kedi a devenit un super erou ce intruchipa toate personajele din basmele romanesti si turcesti, ba chiar si din desenele animate de la televizor! Nu este acesta un dialog interbasmic?! Doamne, cat mi-e de dor de Kedi al nostru, kedi-ul copilariei...
Felicitari pentru blog. Este ca o oaza! Si pentru subiectele abordate. Unde am putea gasi cartea?
Mulţumesc pentru aprecieri. Cît despre întrebare, cartea este disponibilă la Centrul de Studii Arabe - Universitatea din Bucureşti.
Trimiteți un comentariu