Vălul islamic

...Turcia (la fel ca Franţa şi Germania) se află astfel pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră că vălul exprimă identitatea religioasă. Femeile sînt ţinute ostatice de seculariştii radicali şi, deopotrivă, de wahabiţi, islamişti şi şiiţi. Nici unii dintre ei nu au încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se comporte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.

Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

A fi floare

Se apropie... apropie moartea,
coboară în apă, pune stăpânire pe vază,
iar floarea nu află nimic altceva de făcut
decât să se predea:
îi inchină morţii frunzele aplecate.

Poezie de Ali Ahmad Said Asbar (Adunis), trad. Irina Vainovski-Mihai

Aşa grăit-a Tamara

Am oblojit ochii copilului suferind
I-am şters pîcla de pe privire
Să nu-mi mai vadă dinţii rînjiţi
Şi aburul de ură din suflet

Am limpezit stratosfera de acele dezastre
Pe care părinţii lui le-au aşternut strat cu strat
Cu picături de lacrimi şi iubire
Am dezghiocat sufletele pervertite

Am conturat un zîmbet pe buzele unei reptile
Şi am făcut o piatră încremenită
Să se avînte într-un sărut

Am sorbit roua de pe petalele unui trandafir alb
Şi am numărat rubinele rodiilor coapte

Am sădit tot felul de pomi să facă fructe
Am creat locuri de joacă pentru noi toţi
Le poţi numi livezi
Sau răsadurile unei iubiri renăscute...

Fahredin Shehu, trad. Irina Vainovski-Mihai

Stabilitatea regimurilor arabe

Un observator al ţărilor arabe în anii ’80 ar fi constatat că se află în faţa unor societăţi ale căror legături culturale, deşi puternice şi probabil tot mai strînse, nu creaseră o unitate politică, societăţi în care bogăţia tot mai mare, distribuită inegal, determinase o anumitã creştere economică, dar şi o scindare mai accentuată între cei ce beneficiau de ea cel mai mult şi cei din oraşele suprapopulate şi de la sate, care nu beneficiau de ea deloc; societăţi în care unele femei deveneau tot mai conştiente de situaţia lor subordonatã, atît în sfera privată, cît şi în cea publică, societăţi în care masele urbane puneau la îndoială echitatea ordinii sociale şi legitimitatea guvernelor în cadrul propriei culturi moştenite, iar elita educată manifesta o nelinişte spirituală profundă.

Dar observatorul ar fi constatat şi alt lucru, care, fără îndoială, l-ar fi surprins: aparenta stabilitate a regimurilor. Deşi ţările arabe erau considerate adesea marcate de instabilitate politică, de fapt, de la sfîrşitul anilor ’60, caracterul general al regimurilor şi orientarea politică se schimbaseră foarte puţin, chiar dacă persoanele se schimbaseră. În Arabia Saudită, statele din Golf, Iordania, Tunisia şi Maroc nu avuseserã loc schimbări timp de o generaţie sau chiar mai mult. În Algeria, adevărata schimbare a avut loc în 1965; în Libia, Sudan,Yemenul de Sud şi Irak, grupul care avea sã se menţină pînã în anii ’80 preluase puterea în 1969, iar în Siria în 1970; şi în Egipt, schimbarea lui ‘Abd al-Nasir cu Sadat, în 1970, care a putut părea la început o schimbare de persoane în cadrul aceluiaşi grup conducător, s-a dovedit în scurt timp a fi de fapt un semn al schimbării de direcţie. Doar în trei ţări anii ’70 au reprezentat un deceniu de tulburări: în Yemenul de Sud, unde s-au înregistrat conflicte în cadrul partidului aflat la putere; în Yemenul de Nord, unde în 1974 a avut loc o schimbare de regim relativ necocnludentă; şi în Liban, unde, după 1975, au continuat războiul civil şi tulburările.

Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Polirom, 2010, pp. 450-451.

Competenţa celor ce ştiu

Ar fi mai bine să te îndoieşti cît mai des de firea ta decît să ai o părere prea bună despre tine, plecîndu-te cu gîndurile tale în faţa învăţaţilor şi a scrierilor lor, înaintînd cu grijă şi teama de a nu te pripi...

Abd al-Latif al-Baghdadi, medic, istoric şi egiptolog născut la Bagdad în 1162

Biografie şi roman

Din prima zi pe care am petrecut-o la Universitatea Illinois din Chicago mi-a fost clar că voi scrie un roman despre acest oraş, despre acest imens creuzet cultural.

Alaa al-Aswani, interviu în Qantara

Dialogul interbasmic

Este fără îndoială un act de curaj de a publica un basm românesc în lumea arabă, unde basmul a rămas pe tronul său strălucitor, iar veacurile nu i-au răpit Şeherezadei farmecul basmelor depănate, după cum nici Şahriar nu s-a plictisit de nesfârşita poveste… A publica un basm românesc înveşmântat în straie arabe este ca şi cum ai încerca să vinzi castraveţi grădinarului sau, ca să folosim o expresie arabă pe măsură, să vinzi curmale la Basra, patria absolută a curmalelor. În ciuda acestor previziuni, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, ce a văzut de curând lumina zilei la Sharja, în traducerea în limba arabă a lui George Grigore, cu o ilustraţie de excepţie datorată artistei Carmen Burcea Haber şi avându-l ca prefaţator pe cunoscutul om de cultură yemenit Omar Abdulaziz, i-a încântat pe micii cititori arabi care au adăugat astfel panopliei tradiţionale – de ginni, devi, duhuri ce-şi fac veacul în lămpi, covoare zburătoare, viteji ce străbat întinderile nesfârşite ale deşerturilor şi ale mărilor, grămezi de giuvaeruri şi prinţese fără seamăn – figuri noi din folclorul românesc – mume ale pădurii, zgripţuroaice, mârţoage mâncătoare de jeratic, zâne preafrumoase şi feţi năzdrăvani. Deşi nimeni nu vorbeşte – într-o epocă a dialogurilor de tot felul – despre dialogul interbasmic, acesta există şi se desfăşoară asiduu în lumea celor mici.

Šabāb bilā šayhūha wa ħayāt bilā mawt (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basm românesc cules de Petre Ispirescu). Traducere în limba arabă: George Grigore; Ilustraţii: Carmen Burcea Haber; Cuvânt-înainte: Omar Abdulaziz. Sharja (EAU): Dā’irat al-’I‘lām wa t-taqāfa, 2009.