„Lumea arabă este în clocot”, declara al-Jazeera pe 27 ianuarie [2011], în timp ce în regiune aliaţii occidentali „îşi pierd rapid influenţa”. Unda de şoc a fost pusă în mişcare de revolta zguduitoare din Tunisia, care a alungat un dictator sprijinit de Occident şi a avut reverberaţii mai ales în Egipt, unde demonstranţii au învins poliţia violentă a unui dictator. Observatorii au comparat evenimentele cu răsturnarea regimurilor comuniste din Europa de Est din 1989, dar există şi diferenţe importante.
În primul rând, nu există un Mihail Gorbaciov printre marile puteri care îi sprijină care îi sprijină pe dictatorii arabi. În schimb, Washingtonul şi aliaţii săi merg pe principiul ferm că democraţia este acceptabilă numai în măsura în care se conformează obictivelor strategice şi economice: aceasta funcţionează pe teritoriul inamic (până la un punct), dar nu în curtea noastră, vă rog, dacă nu este „îmblânzită” cum se cuvine.
O comparaţie cu situaţia din 1989 are o oarecare validitate: România, unde Washingtonul şi-a menţinut sprijinul pentru Nicolae Ceauşescu, cel mai rău dintre dictatorii est-europeni, până când alianţa a devenit imposibil de susţinut. Apoi, Washingtonul a susţinut răsturnarea lui şi trecutul a fost şetrs cu buretele.
Este un şablon cunoscut: Ferdinand Marcos, Jean-Claude Duvalier, Chun Do Hwan, Suharto şi mulţi alţi gangsteri utili. S-ar putea adeveri în cazul lui Hosni Mubarak, pe lângă eforturile obişnuite menite să asigure că un regim succesor nu se va abate prea mult de la calea aprobată. sâmbătă, 10 noiembrie 2012
Lumea arabă este în clocot
„Lumea arabă este în clocot”, declara al-Jazeera pe 27 ianuarie [2011], în timp ce în regiune aliaţii occidentali „îşi pierd rapid influenţa”. Unda de şoc a fost pusă în mişcare de revolta zguduitoare din Tunisia, care a alungat un dictator sprijinit de Occident şi a avut reverberaţii mai ales în Egipt, unde demonstranţii au învins poliţia violentă a unui dictator. Observatorii au comparat evenimentele cu răsturnarea regimurilor comuniste din Europa de Est din 1989, dar există şi diferenţe importante.
În primul rând, nu există un Mihail Gorbaciov printre marile puteri care îi sprijină care îi sprijină pe dictatorii arabi. În schimb, Washingtonul şi aliaţii săi merg pe principiul ferm că democraţia este acceptabilă numai în măsura în care se conformează obictivelor strategice şi economice: aceasta funcţionează pe teritoriul inamic (până la un punct), dar nu în curtea noastră, vă rog, dacă nu este „îmblânzită” cum se cuvine.
O comparaţie cu situaţia din 1989 are o oarecare validitate: România, unde Washingtonul şi-a menţinut sprijinul pentru Nicolae Ceauşescu, cel mai rău dintre dictatorii est-europeni, până când alianţa a devenit imposibil de susţinut. Apoi, Washingtonul a susţinut răsturnarea lui şi trecutul a fost şetrs cu buretele.
Este un şablon cunoscut: Ferdinand Marcos, Jean-Claude Duvalier, Chun Do Hwan, Suharto şi mulţi alţi gangsteri utili. S-ar putea adeveri în cazul lui Hosni Mubarak, pe lângă eforturile obişnuite menite să asigure că un regim succesor nu se va abate prea mult de la calea aprobată.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
