luni, 29 septembrie 2008
Prevenire asupra bîrfelor
duminică, 21 septembrie 2008
Vecinul şi fratele
(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)
sâmbătă, 6 septembrie 2008
Rondelul rozelor din Cişmegì

De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.
Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, culoarea culoarei răspunde... -
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dîndu-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.
(A. Macedonski, Rondelul rozelor din Cişmegì)
Ilustraţie: Nicolae Gropeanu, Iarna în Cişmigiu
miercuri, 27 august 2008
Ea-i gustul de gutuie...
Cu ochii de gazelă, la gît o vînă-i bate
şi părul despletit îi joacă-ntins pe spate;
obrazul e un licăr de sabie tăioasă
de-un meşter şlefuită pîn’ la orbire, poate.
E palma-mpodobită cu degete de ciucuri,
alene răsuciţi, mătăsuri parfumate;
curbura-ncheieturii atîta de perfectă
că nu-i chip să te saturi orcît priveşti: agat e.
Spre cel din patul ei se-apleacă precum duna
cu şolduri de nisipuri alene înclinate.
Ca antilopa vine spre ierbile păşunii,
ca o gazelă pleacă, văzduhul să-l săgeate.
miercuri, 20 august 2008
Dinicu Golescu la Viena

(...) Spitalul nebunilor, pe carii n-am avut noroc să-l văz, căci nu mi-au dat voie dohtorul, cerîndu-mi destulă iertăciune, pricinuind că sînt îmbrăcat cu haine turceşti, şi, cum mă vor vedea, toţi se vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca.
vineri, 15 august 2008
Musulmanul desăvîrşit

Musulmanul desăvârşit este arab în credinţă; irakian în buna rânduială a vieţii; evreu în scrutarea lucrurilor; creştin în felul de a căuta; sirian în asceză; hindus în clarviziune; sufi în ţinută; îngeresc în neprihănire; liber în cuget; divin în ştiinţe.
vineri, 1 august 2008
Oile Arabiei

Cît am vorbit despre plantele aromate e de ajuns; toată ţara Arabiei răspîndeşte de pe urma lor o mireasmă minunată. Tot acolo găseşti două soiuri de oi, care merită să te uimească şi care nu se mai află nicăieri altundeva. Unul din ele are cozile lungi, cam de trei coţi care, dacă ciobanul le-ar lăsa să se tîrască după oi, s-ar acoperi de răni tot frecîndu-se de pămînt. Numai că fiecare cioban se pricepe la dulgherie: ei meşteresc un fel de roabe pe care le pun sub cozile oilor; fiecare oaie are, prin urmare, coada legată de cîte o roabă. Celălalt soi de oi are cozile late, ajungînd şi pînă la un cot lăţime.