Coranul – textul prim şi textul secund

Deşi nu pretind că aş înţelege Coranul, deoarece nu sunt un musulman practicant, m-am născut, dacă pot spune aşa, în Coran, deoarece am recitat versete, chiar şi sure întregi, în copilărie, sub îndrumarea tatălui meu. După ce m-am distanţat în plan religios, văd Coranul ca pe un text de prim ordin, inseparabil, în prezent, de ceea ce eu numesc text de ordin secund, adică interpretarea sau ansamblul interpretărilor făcute de ulema, jurişti şi filosofi, ca şi de politicienii sau oamenii din anturajul califului. Aşadar, acest text secund, foarte complicat şi foarte diferit, a eclipsat, după părerea mea, textul prim; pentru a înţelege astăzi mai bine Coranul, ca pe o carte revelată, trebuie eliberat textul prim de textele secundare, care au ideologizat Coranul, politizându-l, de unde mişcările fundamentaliste de tot soiul. În opinia mea, acestea n-au nimic de-a face cu textul dintâi al Coranului. Dar cum se poate elibera textul prim de textul secund? Mi se pare foarte dificil. Coranul poate fi recitit, pe cont propriu, de un gânditor, un filosof, un artist, un poet, dar e nevoie ca o întreagă naţiune, un întreg popor să accepte această lectură. În fond, problematica actuală constă în dualismul dintre textul prim şi textul secund.

Adunis (Ali Ahmad Said), „M-am născut în Coran”, în Cartea cunoaşterii. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, vol. coordonat de Constantin von Barloewen, trad. Mădălina Roşioru, Editura Art, 2008, p. 9.