„Monotonia” artei islamice

Una dintre cele mai frapante trăsături ale artei islamice este felul în care un stil absolut particular, un întreg repertoriu de motive şi un sitem arhitectonic distinct au ajuns să fie, relativ la scurt timp după Hegiră, asociate cu o idee şi o credinţă. În această privinţă arta islamică diferă total de cea creştină, caracterizată mai curînd prin diversitate decît prin uniformitate. Arta diverselor etape ale creştinismului – bizantină, carolingiană, gotică, renascentistă – a fost complet diferită, după cum complet diferită a fost şi arta dintr-o regiune sau alta. În schimb, în lumea islamică, se înregistra o uniformitate atît în timp cît şi în spaţiu. În primul rînd, artiştii nu s-au aflat în căutarea noului sau a insolitului, asemenea artiştilor renascentişti, ci au rămas mai curînd fideli modelului al cărui merit trecuse proba timpului şi a convenţiei, încercînd să atragă prin subtile variaţii de detaliu. În al doilea rînd, adoptarea într-un spaţiu geografic extins din India pînă în Spania a unui sitem unic de scriere, care a servit şi ca o formă elementară de ornament artistic, a determinat un efect unificator extraordinar.

Datorită acestor factori, arta islamică are pentru ochiul occidental, la o primă vedere, un anumit aspect de similaritate; pare greu de identificat zona de provenienţă, cu atît mai puţin data creaţiei.

(David Talbot Rice, Islamic Art)

Ilustraţie: Caligrafie de Hassan Massoudy

http://www.insite.com.br/rodrigo/poet/arab/