Persoane şi personaje în romanele lui Rawi Hage

Un comerciant presăra sare pe trotuar, ca un fermier din preerie. Taxiurile aşteptau pe la colţuri, cu motoarele lenevind şi împrăştiind fumul ca nişte hornuri amplasate la sol. La colţ, o prăvălie de falafel îşi expunea firma cu mâini de neon şi o mustaţă legănată, iar mânile tranşau carnea cu viteza luminii. O prăvălie portugheză de îmbrăcăminte second-hand atârnase în vitrină haine de enoriaşi, haine suspendate în spatele geamului ca nişte vrăjitoare medievale condamnate. Puţin mai jos, strada, înnobilată de acum cu un şir de restaurante italieneşti şic, se pregătea de specialităţile culinare ale serii. Îmi place să trec pe lângă magazinele şi restaurantele elegante, să-i privesc pe cei dinăuntru prin sticla groasă, să-i văd cum se iau în serios, cum îşi poartă furculiţele spre gură în timpul unor conversaţii scurte şi încuviinţări din cap. Îmi place să privesc şi chelneriţele tinere, cu rochiile lor negre, scurte şi şorţurile albe. Chiar dacă nu mai stau să mă zgâiesc. Ultima dată când am făcut lucrul acesta era vară, mă sprijinisem de o maşină parcată şi priveam o pereche care mânca încet, fără să se uite unul la celălalt. Un bărbat dinăuntru, în costum negru, a ieşit şi mi-a cerut să plec. Când i-am spus că e o ţară liberă, un spaţiu public, mi-a zis să plec imediat şi să mă îndepărtez de maşina aceea sport de care mă sprijineam. M-am îndepărtat de maşină, dar am refuzat să plec. Peste nici două minute, a apărut o maşină de poliţie din care au coborât două poliţiste, s-au îndreptat spre mine şi mi-au cerut actele. Când am protestat şi le-am întrebat de ce, mi-au spus că e ilegal să te zgâieşti la oamenii aflaţi în locuri comerciale. Păi eu mă uit la figura mea reflectată în geam. Perechea din restaurant părea să se amuze de toate astea. Când una dintre ofiţerese s-a întors la maşină cu actele mele în mână ca să-mi verifice trecutul, am văzut cum perechea mă priveşte ca şi cum în sfârşit în viaţa lor intervenise ceva palpitant. Priveau ca la un ecran, ca şi cum ar fi fost prezentarea live a unei ştiri. Făceam acum parte din prânzul lor în faţa televizorului, mă roteam într-un cuptor cu microunde, despuiat de folia de plastic, mâncat şi apoi eliminat în dimineaţa următoare, tot aşa cum cafeaua bolborosea în filtrul din bucătărie şi radioul făcea profeţii despre vreme, spunându-le ce să îmbrace, ce să cumpere, ce să spună, pe cine să privească, pe cine să placă şi pe cine să urască. Perechea se amuza uitându-se la mine, ca şi cum ar fi urmărit un reality show cu poliţia care urmăreşte oameni ce suferă de sindromul invidiei faţă de mâncare.

Mi-am zis că o să-i arăt acestei perechi fericite de ce sunt în stare. Una dintre poliţiste s-a întors de la maşină, mi-a dat actele înapoi şi mi-a zis, Ar fi mai bine să pleci de aici dacă nu vrei să ai necazuri. Aşa că am pornit. Şi când am trecut pe lângă bărbatul care ieşise în faţa restaurantului, am scuipat pe jos, chiar la picioarele lui şi i-am înjurat costumul italienesc. Pe urmă am traversat strada, am intrat într-un magazin cu reviste, am răsfoit câteva pagini şi am ieşit înapoi. M-am uitat la acelaşi cuplu din spatele uşii de sticlă a unei clădiri de birouri. Acum, dintr-odată, aveau ce să-şi spună, începuseră să converseze. Şi am văzut cum proprietarul a venit la masa lor şi le-a vorbit la rândul lui. Ceva palpitant apăruse în vieţile lor banale. Puteam face chiar pariu că primiseră drept scuză o băutură gratis, datorită mie. Jeguri burgheze! mi-am zis. Să-mi dea cota care mi se cuvine!

(fragment din romanul Gândacul, de Rawi Hage, trad. Irina Vainovski-Mihai, în curs de apariţie la Editura Leda)

Veşnicia civilizaţiilor

Lumea trebuie să le fi părut veşnică celor care trăiau pe vremea lui Ibn Khaldun, dar el ştia atît de bine că aceasta înlocuise una anterioară.

Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Polirom, 2010, p. 23.

Cultura discretă

Ne lamentăm că nu sîntem prezenţi în lume sau sîntem aşa cum nu merităm. Zgomotos. Şi în aceeaşi măsură nu ştim să aflăm (sau nu vrem, pentru că un simplu clic ne aduce atît de aproape tot ceea ce ar trebui să aflăm), nu ştim să apreciem ceea ce pînă la urmă aflăm, pentru a spune mai departe cu seninătate. Pentru că nu ne plac veştile senine şi discrete.

Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.



Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.

Competiţie pentru desemnarea celui mai frumos minaret din Europa

Cîstigătorii vor fi prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc la Parlamentul European pe data de 20 aprilie. La sfîrşitul anului, se va organiza la Consiliul Europei o expoziţie cu cele mai frumoase minarete şi moschei din Europa.

Primilor cinci cîstigători li se va decerna cîte un premiu în cadrul unei ceremonii organizate în orasul în care se află “cel mai frumos minaret”, în prezenţa oficialităţilor oraşului, reprezentanţilor moscheii şi membrilor juriului. La sfîrşitul competiţiei se va publica un album cu fotografiile cele mai reprezentative.

Acţiunea este o initiativă a COJEP International (Conseil de la Jeunesse Pluriculturelle) şi IMCOSE (Muslim Initiative for Euroepan Social Coesion), cu sprijinul Consiliului Europei, al ISESCO (Islamic Educational, Scientific and Cultural Organization) şi al Organizaţiei Conferinţei Islamice.

Detalii şi condiţii de participare:
http://cojep.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=238&Itemid=42

Basmele arabe

Dacă ne-am propune să stabilim vechimea temelor care dovedesc trăsăturile comune şi interferenţele basmelor de factură orientală – recunoscînd de la început că tradiţia orală în lumea arabă s-a împletit cu marile mituri ale gîndirii antice, datorită conştiinţei religioase – ar trebui să ne întoarcem la basmul vechi egiptean şi la epopeea sumero-akkadiană.

Nicolae Dobrişan, „Prefaţă”, în Cele mai frumoase basme arabe, antologie, traducere prefaţă şi note de Nicolae Dobrişan, Ed. 2, Polirom, 2010

Oraşul păcii

Era limpede că nu era prima oară cînd vedea Bagdadul bombardat. Cu un aer febril, soţul ei avea să ne dea lămuriri în privinţa unor trăsături specifice ale oraşului, cum ar fi ministerul în care lucrase la diverse programe pentru agricultură. Clădirea se afla chiar în faţa unor excavări făcute în zona în care se afla un palat al abbasizilor şi el se ruga ca nu cumva locul să fie considerat o ţintă. Călăreţii mongoli lăsaseră în urma lor un singur astfel de palat şi era posibil ca în curînd să nu mai rămînă nimic din aceste urme fragile ale gloriei medievale a Bagdadului.

„Oraşul păcii” care acum cunoştea doar războiul. Din cînd în cînd, cei doi decideau ostentativ să închidă televizorul, să mai aducă un fel de mîncare pentru musafirii lor, să le umple paharele şi conversaţia era reluată la un nivel cultural, mai calm. Am vorbit despre dragostea pentru palmieri pe care cu toţii o împărtăşeam şi mai tîrziu el mi-a arătat cu mîndrie un exemplar din povestirile de călătorie scrise de bunicul său, pe care le editase cu grijă împreună cu fraţii lui. Nu putea fi comparată nicicum cu literatura de călătorie englezească din aceeaşi perioadă. Bunicul lui era un erou naţionalist al Irakului, un om care se luptase atît cu vechea putere otomană, cît şi cu englezii care, după otomani, instituiseră acolo un protectorat de tip neocolonial. Titlul „călătorii” nu era decît o politicoasă etichetă literară, pentru că de fapt era vorba despre încercările unui tînăr care fusese expulzat din ţara lui şi aştepta posibile soluţii politice de la ceilalţi arabi din Orientul Mijlociu. Pe urmă televizorul a fost deschis din nou pentru o altă serie de explozii transmise de CNN. Atît în Bagdad, cît şi în afara sa. „Nu e ceva nou. Pentru noi, irakienii, a fost întotdeauna la fel: doar suferinţă. Luptă şi suferinţă.”

Barnaby Rogerson, „Prefaţă”, în Barnaby Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi, trad. Anca Delia Comăneanu, Ed. Polirom, 2007

Orient şi Occident

Pentru mine există Occidentul şi Orientul in sens geografic; dar nu mă interesează. Dar există în fiecare Occident mai multe Occidenturi şi în fiecare Orient mai multe Orienturi.

Adunis, „M-am născut în Coran”, în Constantin von Barloewen (coord.), Cartea cunoaşterilor. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, trad. Mădălin Roşioru, Editura Art, 2008, p. 20