luni, 4 aprilie 2011

Mă plîng de toamna aceasta


Cîţi înstrăinaţi
se vor plînge de toamna aceasta
şi de copacii care străjuiesc visele mărilor,
cîţi le vor cosi umbrele,
se vor întoarce din ispitele pădurilor dese,
ai oare vreo întîmplare dintr-o zi anume
pe care s-o schimbăm
cînd plouă
şi ei se întorc dintr-o ţară-ndepărtată,
spune-mi,
vorbele mai au oare o întunecare
care să ne lase
să stăm sub răsfrîngerile copacilor...
şi eu
m-am plictisit
de glasul norilor
furişat abia auzit...
şi eu mă plîng de toamna aceasta ...


Iskandar Habache, trad. Irina Vainovski-Mihai