Orientul meu

Puterea frumuseţii

2011-11-22T20:14:00.010+02:00

Viaţa e trecătoare ca un vis fugar. Îmi amintesc, de pildă, ce trist am fost la moartea tatei şi ce lacrimi amare am vărsat. Dar acum, de fiecare dată când în minte îmi revine amintirea lui, mă întreb: Oare omul acesta a trăit cu adevărat pe pământ sau a fost doar o închipuire ce mi s-a arătat în umbrele asfinţitului?! Asta e viaţa. Ce folos au cei puternici de ceea ce au dobândit cu forţa? Ce fac cu avuţia cei ce s-au muncit să o obţină? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Nu sunt toate acestea ca vânarea de vânt? Puterea poate fi nebunie, înţelepciunea o greşeală şi bogăţia egoism. Desfătarea, în schimb, e desfătare şi nu poate fi nimic altceva. Tot ce e lipsit de frumuseţe e ca şi cum n-ar fi.

Naghib Mahfuz, Rhadopis din Nubia, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, 2011, p. 53
Coperta de Angela Rotaru

Vălul islamic

2011-07-26T15:59:00.017+03:00

“Turcia (alături de Franţa şi Germania) se află pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră vălul ca fiind o marcă a identităţii religioase. În mod egal, femeile sunt captive ale doctrinelor seculare radicale, ale celor wahabite, islamiste sau musulmane şiite. Nici una dintre aceste doctrine nu are încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se poarte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.”
Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

Sursa ilustraţiei: Watan

Studierea limbilor orientale (3)

2011-07-15T13:42:00.000+03:00

Studierea limbilor orientale (2)

2011-07-15T13:19:00.000+03:00

Limba arabă pentru începători - curs de vară (iulie-august 2011).

Studierea limbilor orientale (1)

2011-07-15T12:47:00.000+03:00

Unde puteţi învăţa o limbă orientală la nivel de licenţă.

arabă
Universitatea din Bucureşti
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir"

chineză
Universitatea din Bucureşti
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir"
Universitatea "Hyperion" din Bucureşti

japoneză
Universitatea din Bucureşti
Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir"
Universitatea "Hyperion" din Bucureşti

turcă
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir"
Universitatea din Bucureşti

hindi
Universitatea din Bucureşti

persană
Universitatea din Bucureşti

coreeană
Universitatea "Babeş-Bolyai"
Universitatea din Bucureşti

Masterat de studii orientale

2011-07-15T10:33:00.000+03:00

Spaţiul islamic: societăţi, culturi, mentalităţi

Din nou despre alteritate

2011-07-14T16:16:00.008+03:00

„Respectarea celuilalt se face, în primul rând, prin respectarea valorilor în care crede şi care-i modelează existenţa.”
George Grigore, într-un interviu pentru evz.ro (3 iulie 2011)

Mă plîng de toamna aceasta

2011-04-04T20:42:00.030+03:00

Cîţi înstrăinaţi

se vor plînge de toamna aceasta

şi de copacii care străjuiesc visele mărilor,

cîţi le vor cosi umbrele,

se vor întoarce din ispitele pădurilor dese,

ai oare vreo întîmplare dintr-o zi anume

pe care s-o schimbăm

cînd plouă

şi ei se întorc dintr-o ţară-ndepărtată,

spune-mi,

vorbele mai au oare o întunecare

care să ne lase

să stăm sub răsfrîngerile copacilor...

şi eu

m-am plictisit

de glasul norilor

furişat abia auzit...

şi eu mă plîng de toamna aceasta ...

Iskandar Habache, trad. Irina Vainovski-Mihai

A fost odată un muzeu (2)

2011-03-21T22:53:00.004+02:00

Dragă mamă,
Ca de obicei, îţi scriu ţie, ca tu să îi transmiţi scrisorile tatei, în Italia. Mă gîndesc cu bucurie că el este acolo şi sper să se bucure de o vreme la fel de bună ca aceea de aici. E o vreme perfectă. Chiar dacă nu a fost chiar atît de bună joia trecută, cînd am mers cu Lionel la Kish. Bătea vîntul. Dar tot ţinutul pustiu era înverzit – nu a mai fost niciodată o asemenea primăvară. Am luat cu noi un profesor american – sînt foarte amabilă cu profesorii americani, în speranţa că le vor pomeni unora de faptul că ne gîndim să donăm două milioane pentru un muzeu.
(...)
Domnul Woolley a ţinut o prelegere a doua zi, admirabilă, ca de obicei. Şi în faţa unei audienţe mai mari ca oricînd. Ne-am petrecut toată duminica împreună în noul muzeu (ce va să fie), plănuind dimensiunile pentru vitrinele de perete, cele de interior etc. Cred că acum mi-am făcut o idee despre ce mi-ar trebui urgent, însă doar Domnul ştie cît va dura pînă vor fi realizate şi clădirea gata. Îl tot trag de mînecă pe fiecare cînd am ocazia.

Gertrude Bell despre proiectul de întemeiere a Muzeului Bagdadului într-o scrisoare către mama sa, 31 martie 1926
sursa: The Gertrude Bell Archive, New Castle University Library

Petra

2011-03-20T20:12:00.000+02:00

Metropola nabateilor este aşa-numita Petra („Stînca”). Căci localitatea este clădită într-un loc neted, pe cîmpie, dar locul este înconjurat de stînci prăpăstioase şi povîrnite în exterior, cu izvoare bogate pentru alimentarea cisternelor şi a grădinilor, în interior. În afara acestui brîu de stînci, întreaga regiune este pustie în cea mai mare parte a ei şi mai cu seamă înspre Iudeia. Tot pe aici trece şi cel mai scurt drum, şi anume, de trei sau patru zile pînă la Hieracus, de cinci zile pînă la crîngul de palmieri.

Petra este condusă de un rege ales mereu din familia regală. Regele are ca purtător de grijă pe unul din tovarăşii săi, numit frate. Oraşul este cîrmuit după legi foarte bune.

Athenodorus, filosoful şi prietenul nostru, care a rămas mai mult timp la Petra, povestea despre aceştia cu multă admiraţie. Căci, după cum spune el, a găsit statorniciţi aici mulţi romani şi mulţi alţi străini. Pe străni i-a văzut de multe ori legiuindu-se prin procese, şi unii contra altora şi contra băştinaşilor, dar n-a observat pe nici unul dintre băştinaşi purtîndu-se pe la judecăţi, ci trăind în deplină înţelegere.

(Strabon, Geografia, trad. Felicia Vanţ-Ştef)

Petra pe site-ul interactiv Patrimonium Mundi

Coranul – textul prim şi textul secund

2011-03-17T20:19:00.000+02:00

Deşi nu pretind că aş înţelege Coranul, deoarece nu sunt un musulman practicant, m-am născut, dacă pot spune aşa, în Coran, deoarece am recitat versete, chiar şi sure întregi, în copilărie, sub îndrumarea tatălui meu. După ce m-am distanţat în plan religios, văd Coranul ca pe un text de prim ordin, inseparabil, în prezent, de ceea ce eu numesc text de ordin secund, adică interpretarea sau ansamblul interpretărilor făcute de ulema, jurişti şi filosofi, ca şi de politicienii sau oamenii din anturajul califului. Aşadar, acest text secund, foarte complicat şi foarte diferit, a eclipsat, după părerea mea, textul prim; pentru a înţelege astăzi mai bine Coranul, ca pe o carte revelată, trebuie eliberat textul prim de textele secundare, care au ideologizat Coranul, politizându-l, de unde mişcările fundamentaliste de tot soiul. În opinia mea, acestea n-au nimic de-a face cu textul dintâi al Coranului. Dar cum se poate elibera textul prim de textul secund? Mi se pare foarte dificil. Coranul poate fi recitit, pe cont propriu, de un gânditor, un filosof, un artist, un poet, dar e nevoie ca o întreagă naţiune, un întreg popor să accepte această lectură. În fond, problematica actuală constă în dualismul dintre textul prim şi textul secund.

Adunis (Ali Ahmad Said), „M-am născut în Coran”, în Cartea cunoaşterii. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, vol. coordonat de Constantin von Barloewen, trad. Mădălina Roşioru, Editura Art, 2008, p. 9.

A fost odată un muzeu (1)

2011-03-15T00:08:00.010+02:00

Scriitoarea şi exploratoarea britanică Gertrude Bell (1868-1926) a întemeiat la Bagdad un muzeu care şi-a deschis porţile în 1926, la scurt timp după moartea ei: Muzeul Arheologic al Bagdadului.

Vandalizat şi prădat în 2003, a rămas astăzi o amintire în Muzeul Virtual al Irakului.

A-l asculta pe celălalt

2011-03-01T21:35:00.003+02:00

După părerea mea, dialogul interreligios are succes dacă nu este considerat a fi un mijloc de misionarism sau de propagandă religioasă, de silire a celuilalt de a îmbrăţişa o anume religie – căci de acest lucru se tem toţi cei care refuză acest tip de dialog – , ci el este un prilej de a-l asculta pe celălalt, de a înţelege valorile religioase care constituie cadrul în care îşi trăieşte viaţa. Acest tip de dialog nu se constituie într-o târguială sau într-o dispută asupra uneia sau alteia dintre doctrine şi nici în acordarea întâietăţii uneia asupra alteia, căci orice religie – indiferent care este aceea – reprezintă un sistem de postulate pentru credincioşii respectivi, care nu sunt negociabile cu adepţii unei alte religii. Dacă unui credincios i-ar trece prin cap că religia sa nu reprezintă un adevăr absolut, ar părăsi-o, negându-i învăţăturile şi ar îmbrăţişa o altă religie care ar corespunde speranţelor sale de mântuire. De aceea, aceste postulate se situează în afara cercului dialogului încă de la bun început.

George Grigore, din discursul ţinut la ceremonia de lansare a Alianţei Civilizaţiilor în România, Palatul Parlamentului, 18 mai 2010

Slăbiciunea şi îndatorirea fiinţei umane

2010-12-01T14:03:00.001+02:00

Spre deosebire de animale, omul se naşte fără nici o idee despre viaţă şi mediul ce-l înconjoară, dar şi cu nevoia de a învăţa toate cele necesare. Incapabil de a cunoaşte totul despre viaţă chiar şi după douăzeci de ani, el trebuie să continue cu învăţatul pînă la sfârşitul vieţii sale. El pare a fi trimis pe această lume cu atât de multă slăbiciune şi neputinţă că îi trebuie aproape doi ani să înveţe să umble. Abia după cincisprezece ani el poate face deosebirea dintre bine şi rău şi prin aceea că trăieşte în societate el ajunge la un punct în care poate distinge ce este bun şi ce este rău pentru el. Aşa se face că îndatorirea principală a omului, cea intrinsecă existenţei sale, este aceea de a căuta perfecţiunea prin învăţătură şi prin venerarea lui Dumnezeu.

Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte, trad. George Grigore, Nesil Matbaacilik, 2002, p. 62

Război şi pace

2010-11-22T20:24:00.001+02:00

Cele mai tari şi mai isteţe popoare sunt cele care refuză lupta şi se învoiesc asupra plăţii pentru ea, căci fără luptă, plata înseamnă bunuri, vorbe şi muncă. În luptă, plata înseamnă suflete şi trupuri.

Kalila şi Dimna sau poveştile lui Bidpai, trad. George Grigore, Ed. Polirom, 2010, p. 103

Vălul islamic

2010-11-20T21:46:00.000+02:00

...Turcia (la fel ca Franţa şi Germania) se află astfel pe picior de egalitate cu Arabia Saudită şi Iranul. Fiecare dintre aceste ţări consideră că vălul exprimă identitatea religioasă. Femeile sînt ţinute ostatice de seculariştii radicali şi, deopotrivă, de wahabiţi, islamişti şi şiiţi. Nici unii dintre ei nu au încredere în faptul că femeile au capacitatea de a decide singure cum să se comporte cu propriul lor corp şi dacă să poarte văl sau nu.

Marnia Lazreg, Questioning the Veil: Open Letters to Muslim Women, Princeton University Press, 2009, pp. 60-61

A fi floare

2010-11-15T19:00:00.000+02:00

Se apropie... apropie moartea,
coboară în apă, pune stăpânire pe vază,
iar floarea nu află nimic altceva de făcut
decât să se predea:
îi inchină morţii frunzele aplecate.

Poezie de Ali Ahmad Said Asbar (Adunis), trad. Irina Vainovski-Mihai

Aşa grăit-a Tamara

2010-11-08T23:04:00.006+02:00

Am oblojit ochii copilului suferind
I-am şters pîcla de pe privire
Să nu-mi mai vadă dinţii rînjiţi
Şi aburul de ură din suflet

Am limpezit stratosfera de acele dezastre
Pe care părinţii lui le-au aşternut strat cu strat
Cu picături de lacrimi şi iubire
Am dezghiocat sufletele pervertite

Am conturat un zîmbet pe buzele unei reptile
Şi am făcut o piatră încremenită
Să se avînte într-un sărut

Am sorbit roua de pe petalele unui trandafir alb
Şi am numărat rubinele rodiilor coapte

Am sădit tot felul de pomi să facă fructe
Am creat locuri de joacă pentru noi toţi
Le poţi numi livezi
Sau răsadurile unei iubiri renăscute...

Fahredin Shehu, trad. Irina Vainovski-Mihai

Stabilitatea regimurilor arabe

2010-11-05T21:37:00.000+02:00

Un observator al ţărilor arabe în anii ’80 ar fi constatat că se află în faţa unor societăţi ale căror legături culturale, deşi puternice şi probabil tot mai strînse, nu creaseră o unitate politică, societăţi în care bogăţia tot mai mare, distribuită inegal, determinase o anumitã creştere economică, dar şi o scindare mai accentuată între cei ce beneficiau de ea cel mai mult şi cei din oraşele suprapopulate şi de la sate, care nu beneficiau de ea deloc; societăţi în care unele femei deveneau tot mai conştiente de situaţia lor subordonatã, atît în sfera privată, cît şi în cea publică, societăţi în care masele urbane puneau la îndoială echitatea ordinii sociale şi legitimitatea guvernelor în cadrul propriei culturi moştenite, iar elita educată manifesta o nelinişte spirituală profundă.

Dar observatorul ar fi constatat şi alt lucru, care, fără îndoială, l-ar fi surprins: aparenta stabilitate a regimurilor. Deşi ţările arabe erau considerate adesea marcate de instabilitate politică, de fapt, de la sfîrşitul anilor ’60, caracterul general al regimurilor şi orientarea politică se schimbaseră foarte puţin, chiar dacă persoanele se schimbaseră. În Arabia Saudită, statele din Golf, Iordania, Tunisia şi Maroc nu avuseserã loc schimbări timp de o generaţie sau chiar mai mult. În Algeria, adevărata schimbare a avut loc în 1965; în Libia, Sudan,Yemenul de Sud şi Irak, grupul care avea sã se menţină pînã în anii ’80 preluase puterea în 1969, iar în Siria în 1970; şi în Egipt, schimbarea lui ‘Abd al-Nasir cu Sadat, în 1970, care a putut părea la început o schimbare de persoane în cadrul aceluiaşi grup conducător, s-a dovedit în scurt timp a fi de fapt un semn al schimbării de direcţie. Doar în trei ţări anii ’70 au reprezentat un deceniu de tulburări: în Yemenul de Sud, unde s-au înregistrat conflicte în cadrul partidului aflat la putere; în Yemenul de Nord, unde în 1974 a avut loc o schimbare de regim relativ necocnludentă; şi în Liban, unde, după 1975, au continuat războiul civil şi tulburările.

Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Polirom, 2010, pp. 450-451.

Competenţa celor ce ştiu

2010-08-25T17:19:00.002+03:00

Ar fi mai bine să te îndoieşti cît mai des de firea ta decît să ai o părere prea bună despre tine, plecîndu-te cu gîndurile tale în faţa învăţaţilor şi a scrierilor lor, înaintînd cu grijă şi teama de a nu te pripi...

Abd al-Latif al-Baghdadi, medic, istoric şi egiptolog născut la Bagdad în 1162

Biografie şi roman

2010-06-24T12:35:00.002+03:00

Din prima zi pe care am petrecut-o la Universitatea Illinois din Chicago mi-a fost clar că voi scrie un roman despre acest oraş, despre acest imens creuzet cultural.

Alaa al-Aswani, interviu în Qantara

Dialogul interbasmic

2010-06-22T23:01:00.007+03:00

Este fără îndoială un act de curaj de a publica un basm românesc în lumea arabă, unde basmul a rămas pe tronul său strălucitor, iar veacurile nu i-au răpit Şeherezadei farmecul basmelor depănate, după cum nici Şahriar nu s-a plictisit de nesfârşita poveste… A publica un basm românesc înveşmântat în straie arabe este ca şi cum ai încerca să vinzi castraveţi grădinarului sau, ca să folosim o expresie arabă pe măsură, să vinzi curmale la Basra, patria absolută a curmalelor. În ciuda acestor previziuni, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, ce a văzut de curând lumina zilei la Sharja, în traducerea în limba arabă a lui George Grigore, cu o ilustraţie de excepţie datorată artistei Carmen Burcea Haber şi avându-l ca prefaţator pe cunoscutul om de cultură yemenit Omar Abdulaziz, i-a încântat pe micii cititori arabi care au adăugat astfel panopliei tradiţionale – de ginni, devi, duhuri ce-şi fac veacul în lămpi, covoare zburătoare, viteji ce străbat întinderile nesfârşite ale deşerturilor şi ale mărilor, grămezi de giuvaeruri şi prinţese fără seamăn – figuri noi din folclorul românesc – mume ale pădurii, zgripţuroaice, mârţoage mâncătoare de jeratic, zâne preafrumoase şi feţi năzdrăvani. Deşi nimeni nu vorbeşte – într-o epocă a dialogurilor de tot felul – despre dialogul interbasmic, acesta există şi se desfăşoară asiduu în lumea celor mici.

Šabāb bilā šayhūha wa ħayāt bilā mawt (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, basm românesc cules de Petre Ispirescu). Traducere în limba arabă: George Grigore; Ilustraţii: Carmen Burcea Haber; Cuvânt-înainte: Omar Abdulaziz. Sharja (EAU): Dā’irat al-’I‘lām wa t-taqāfa, 2009.

Persoane şi personaje în romanele lui Rawi Hage

2010-05-18T15:24:00.007+03:00

Un comerciant presăra sare pe trotuar, ca un fermier din preerie. Taxiurile aşteptau pe la colţuri, cu motoarele lenevind şi împrăştiind fumul ca nişte hornuri amplasate la sol. La colţ, o prăvălie de falafel îşi expunea firma cu mâini de neon şi o mustaţă legănată, iar mânile tranşau carnea cu viteza luminii. O prăvălie portugheză de îmbrăcăminte second-hand atârnase în vitrină haine de enoriaşi, haine suspendate în spatele geamului ca nişte vrăjitoare medievale condamnate. Puţin mai jos, strada, înnobilată de acum cu un şir de restaurante italieneşti şic, se pregătea de specialităţile culinare ale serii. Îmi place să trec pe lângă magazinele şi restaurantele elegante, să-i privesc pe cei dinăuntru prin sticla groasă, să-i văd cum se iau în serios, cum îşi poartă furculiţele spre gură în timpul unor conversaţii scurte şi încuviinţări din cap. Îmi place să privesc şi chelneriţele tinere, cu rochiile lor negre, scurte şi şorţurile albe. Chiar dacă nu mai stau să mă zgâiesc. Ultima dată când am făcut lucrul acesta era vară, mă sprijinisem de o maşină parcată şi priveam o pereche care mânca încet, fără să se uite unul la celălalt. Un bărbat dinăuntru, în costum negru, a ieşit şi mi-a cerut să plec. Când i-am spus că e o ţară liberă, un spaţiu public, mi-a zis să plec imediat şi să mă îndepărtez de maşina aceea sport de care mă sprijineam. M-am îndepărtat de maşină, dar am refuzat să plec. Peste nici două minute, a apărut o maşină de poliţie din care au coborât două poliţiste, s-au îndreptat spre mine şi mi-au cerut actele. Când am protestat şi le-am întrebat de ce, mi-au spus că e ilegal să te zgâieşti la oamenii aflaţi în locuri comerciale. Păi eu mă uit la figura mea reflectată în geam. Perechea din restaurant părea să se amuze de toate astea. Când una dintre ofiţerese s-a întors la maşină cu actele mele în mână ca să-mi verifice trecutul, am văzut cum perechea mă priveşte ca şi cum în sfârşit în viaţa lor intervenise ceva palpitant. Priveau ca la un ecran, ca şi cum ar fi fost prezentarea live a unei ştiri. Făceam acum parte din prânzul lor în faţa televizorului, mă roteam într-un cuptor cu microunde, despuiat de folia de plastic, mâncat şi apoi eliminat în dimineaţa următoare, tot aşa cum cafeaua bolborosea în filtrul din bucătărie şi radioul făcea profeţii despre vreme, spunându-le ce să îmbrace, ce să cumpere, ce să spună, pe cine să privească, pe cine să placă şi pe cine să urască. Perechea se amuza uitându-se la mine, ca şi cum ar fi urmărit un reality show cu poliţia care urmăreşte oameni ce suferă de sindromul invidiei faţă de mâncare.

Mi-am zis că o să-i arăt acestei perechi fericite de ce sunt în stare. Una dintre poliţiste s-a întors de la maşină, mi-a dat actele înapoi şi mi-a zis, Ar fi mai bine să pleci de aici dacă nu vrei să ai necazuri. Aşa că am pornit. Şi când am trecut pe lângă bărbatul care ieşise în faţa restaurantului, am scuipat pe jos, chiar la picioarele lui şi i-am înjurat costumul italienesc. Pe urmă am traversat strada, am intrat într-un magazin cu reviste, am răsfoit câteva pagini şi am ieşit înapoi. M-am uitat la acelaşi cuplu din spatele uşii de sticlă a unei clădiri de birouri. Acum, dintr-odată, aveau ce să-şi spună, începuseră să converseze. Şi am văzut cum proprietarul a venit la masa lor şi le-a vorbit la rândul lui. Ceva palpitant apăruse în vieţile lor banale. Puteam face chiar pariu că primiseră drept scuză o băutură gratis, datorită mie. Jeguri burgheze! mi-am zis. Să-mi dea cota care mi se cuvine!

(fragment din romanul Gândacul, de Rawi Hage, trad. Irina Vainovski-Mihai, în curs de apariţie la Editura Leda)

Veşnicia civilizaţiilor

2010-04-10T23:49:00.002+03:00

Lumea trebuie să le fi părut veşnică celor care trăiau pe vremea lui Ibn Khaldun, dar el ştia atît de bine că aceasta înlocuise una anterioară.

Albert Hourani, Istoria popoarelor arabe, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. Polirom, 2010, p. 23.

Cultura discretă

2010-03-26T23:38:00.010+02:00

Ne lamentăm că nu sîntem prezenţi în lume sau sîntem aşa cum nu merităm. Zgomotos. Şi în aceeaşi măsură nu ştim să aflăm (sau nu vrem, pentru că un simplu clic ne aduce atît de aproape tot ceea ce ar trebui să aflăm), nu ştim să apreciem ceea ce pînă la urmă aflăm, pentru a spune mai departe cu seninătate. Pentru că nu ne plac veştile senine şi discrete.

Cu discreţie, seninătate şi modestia faptului necesar bine făcut, profesorul George Grigore rînduieşte în limba română răsadurile filosofiei arabe prin traducerile sale, ne reprezintă ca ambasador al Alianţei Civilizaţiilor, culege basme, cuvinte, experienţe prin drumurile sale orientale, întîlneşte şefi de stat.

Sîntem totuşi prezenţi în mod lăudabil datorită unor asemenea oameni care ar merita să fie mai mult în gîndurile şi în aprecierile noastre.

Competiţie pentru desemnarea celui mai frumos minaret din Europa

2010-03-02T20:22:00.005+02:00

Cîstigătorii vor fi prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc la Parlamentul European pe data de 20 aprilie. La sfîrşitul anului, se va organiza la Consiliul Europei o expoziţie cu cele mai frumoase minarete şi moschei din Europa.

Primilor cinci cîstigători li se va decerna cîte un premiu în cadrul unei ceremonii organizate în orasul în care se află “cel mai frumos minaret”, în prezenţa oficialităţilor oraşului, reprezentanţilor moscheii şi membrilor juriului. La sfîrşitul competiţiei se va publica un album cu fotografiile cele mai reprezentative.

Acţiunea este o initiativă a COJEP International (Conseil de la Jeunesse Pluriculturelle) şi IMCOSE (Muslim Initiative for Euroepan Social Coesion), cu sprijinul Consiliului Europei, al ISESCO (Islamic Educational, Scientific and Cultural Organization) şi al Organizaţiei Conferinţei Islamice.

Detalii şi condiţii de participare:
http://cojep.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=238&Itemid=42

Basmele arabe

2010-03-01T00:20:00.005+02:00

Dacă ne-am propune să stabilim vechimea temelor care dovedesc trăsăturile comune şi interferenţele basmelor de factură orientală – recunoscînd de la început că tradiţia orală în lumea arabă s-a împletit cu marile mituri ale gîndirii antice, datorită conştiinţei religioase – ar trebui să ne întoarcem la basmul vechi egiptean şi la epopeea sumero-akkadiană.

Nicolae Dobrişan, „Prefaţă”, în Cele mai frumoase basme arabe, antologie, traducere prefaţă şi note de Nicolae Dobrişan, Ed. 2, Polirom, 2010

Oraşul păcii

2010-02-15T01:17:00.010+02:00

Era limpede că nu era prima oară cînd vedea Bagdadul bombardat. Cu un aer febril, soţul ei avea să ne dea lămuriri în privinţa unor trăsături specifice ale oraşului, cum ar fi ministerul în care lucrase la diverse programe pentru agricultură. Clădirea se afla chiar în faţa unor excavări făcute în zona în care se afla un palat al abbasizilor şi el se ruga ca nu cumva locul să fie considerat o ţintă. Călăreţii mongoli lăsaseră în urma lor un singur astfel de palat şi era posibil ca în curînd să nu mai rămînă nimic din aceste urme fragile ale gloriei medievale a Bagdadului.

„Oraşul păcii” care acum cunoştea doar războiul. Din cînd în cînd, cei doi decideau ostentativ să închidă televizorul, să mai aducă un fel de mîncare pentru musafirii lor, să le umple paharele şi conversaţia era reluată la un nivel cultural, mai calm. Am vorbit despre dragostea pentru palmieri pe care cu toţii o împărtăşeam şi mai tîrziu el mi-a arătat cu mîndrie un exemplar din povestirile de călătorie scrise de bunicul său, pe care le editase cu grijă împreună cu fraţii lui. Nu putea fi comparată nicicum cu literatura de călătorie englezească din aceeaşi perioadă. Bunicul lui era un erou naţionalist al Irakului, un om care se luptase atît cu vechea putere otomană, cît şi cu englezii care, după otomani, instituiseră acolo un protectorat de tip neocolonial. Titlul „călătorii” nu era decît o politicoasă etichetă literară, pentru că de fapt era vorba despre încercările unui tînăr care fusese expulzat din ţara lui şi aştepta posibile soluţii politice de la ceilalţi arabi din Orientul Mijlociu. Pe urmă televizorul a fost deschis din nou pentru o altă serie de explozii transmise de CNN. Atît în Bagdad, cît şi în afara sa. „Nu e ceva nou. Pentru noi, irakienii, a fost întotdeauna la fel: doar suferinţă. Luptă şi suferinţă.”

Barnaby Rogerson, „Prefaţă”, în Barnaby Rogerson, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi sunniţi, trad. Anca Delia Comăneanu, Ed. Polirom, 2007

Orient şi Occident

2009-09-28T22:08:00.002+03:00

Pentru mine există Occidentul şi Orientul in sens geografic; dar nu mă interesează. Dar există în fiecare Occident mai multe Occidenturi şi în fiecare Orient mai multe Orienturi.

Adunis, „M-am născut în Coran”, în Constantin von Barloewen (coord.), Cartea cunoaşterilor. Conversaţii cu marile spirite ale vremurilor noastre, trad. Mădălin Roşioru, Editura Art, 2008, p. 20

O mie şi una de nopţi ca titlu

2009-08-25T21:39:00.007+03:00

O mie şi una de nopţi are o altă frumuseţe. Eu nu cred că frumuseţea acestui titlu rezidă în faptul că pentru noi cuvântul „o mie” este un cuvânt sinonim cu infinitul. Spunând „O mie de nopţi”, e ca şi cum ai spune infinite nopţi, nenumărate nopţi; dar spunând „o mie şi una de nopţi” înseamnă a adăuga o zi la această infinitate, iar în legătură cu aceasta există o expresie englezească foarte curioasă. Adeseori în loc să se spună „pentru totdeauna”, „for ever”, se spune „for ever and a day”, „pentru totdeauna şi încă o zi”. Se adaugă „o zi” la cuvântul „totdeauna”.

Jorge Luis Borges, „O mie şi una de nopţi”, în Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea, trad. Valeriu Pop, Junimea, 1988, p. 52

limba musulmană

2009-06-23T23:44:00.013+03:00

Bibliotecarii din Focşani îi vor încuraja pe cititori să înveţe "limba musulmană" (sic!). Nu credeţi? Sau credeţi că mă bâlbâi? Verificaţi în Monitoul de Vrancea.
http://www.monitorulvn.ro/?stire=9919

... şi în ideea (speranţa) că între timp bibliotecarii şi/sau autoarea articolului au mai citit una-alta ca să înţeleagă cum e cu limbile orientale, iar articolul o să dispară de pe site, citez (din accesarea de la data de 23 iunie 2009):

"Cititorii Centrului de Limbi Straine vor fi incurajati de catre bibliotecari sa invete limba musulmana, macar atit cit sa poata rasfoi cartile ce le vor fi puse la dispozitie in aceasta limba. Cei interesati au posibilitatea sa urmeze si cursuri gratuite de limba turca. Bibliotecarii au inceput sa colectioneze lucrari redactate in musulmana, insa lanseaza un apel catre toti cei ce detin in bibliotecile personale astfel de carti sa faca si donatii. [...]" (Un articol semnat de: Cristina LUCACI)

Un anonim spunea....

2009-06-11T19:36:00.002+03:00

Pe 29 mai un anonim a intervenit cu un comentariu la articolul din 5 februarie “Orientul? Care Orient?” Un comentariu atît de binevenit şi de pertinent. Tocmai de aceea îl reiau mai jos şi, pentru a face referinţele mai clare (şi doar din acest motiv), preiau şi copertele în discuţie.

„din pacate nici coperta editiei in limba romana nu este atat de inspirata, iti da impresia ca este un roman feminist plicticos, sa nu mai vorbesc despre coperta la Proba mierii care infatiseaza niste ochi asiatici in spatele unui val... mi-a placut "in the country of men", traducerea nu este fenomenala insa cel putin nu sunt gafe notabile. totusi, cei care publica traduceri din acest spatiu ar trebui sa isi asume responsabilitatea unei editari de calitate.”

Beirutul războiului

2009-05-25T20:05:00.006+03:00

AM PORNIT PE ŞOSEA spre ţărmul mării. Era o zi de vară încinsă, cu un vânt cald şi străzi pustii. Ne-am aşezat pe mal să privim marea. Stăteam nemişcaţi şi urmăream bărcile legănate uşor de valuri. S-a lăsat noaptea, am luminat-o cu ţigările noastre, fumam şi priveam şi halucinam şi râdeam şi fumam iar. Fumam chiştoacele până la capăt, până ne ardeam degetele. Am avut un vis: am văzut copaci, o pajişte, o casă — o casă cu porţile deschise, umbre şi un soare care se deplasa în linie dreaptă şi nu în cerc, o lună incremenită pe cer, care era aprinsă noaptea de lumânări, de stele, de găuri micuţe prin care treceau raze firave de lumină proiectate pe suprafaţa unui ocean. Simţeam mirosul de pământ reavăn, de iarbă putrezită, de alge plutind pe apa sărată. M-am ridicat şi am făcut câţiva paşi pe ţărm. Un pescar mi-a ieşit in cale. Ne-am văzut de drum amândoi, fără o vorbă, fără o privire. Am avut un vis: o masă, o femeie cu mâinile vopsite, un scaun rupt, toate sub un singur acoperiş. Am văzut uşi care aşteptau să fie deschise. M-am indreptat spre prima uşă şi am deschis-o brusc. Am intrat şi am fugit spre următoarea uşă, dar era încuiată. Am rămas acolo, în faţa ei, zile de-a rândul, dorindu-mi să se deschidă. Apoi am adormit şi am visat că uşa s-a deschis. Am zărit o femeie dezbrăcată cu o geantă în mână. Mi-a zâmbit şi mi-a zis: Scoate-ţi hainele. Am privit în jos şi am văzut cum hainele mi se transformă în apă. Mi-am făcut palmele căuş, am strâns apa şi i-am oferit-o ei. A luat câţiva stropi şi mi i-a picurat în ochi. Du-te acum, mă îndemnă, treci de a treia uşă şi dacă il vezi pe tatăl tău, spune-i că ţi-ai lăsat aici hainele. În faţa mea se deschideau două drumuri. O să merg pe cel mai îngust, mi-am spus. Şi am mai avut un vis: înotam într-un râu cu o bucată de pâine în mână. Am aruncat pâinea unei păsări. Am traversat apa şi am ajuns în faţa celei de a patra uşi. Am împins-o cu toată puterea, dar nu se deschidea. Am atins-o uşor cu degetele şi s-a deschis. Am intrat într-o grădină. În mijlocul ei, un scaun şi o carte. M-am aşezat pe scaun şi mi-am aprins o ţigară. Am inceput să fredonez un cântec şi deodată s-a deschis o altă uşă. Am trecut în fugă peste prag: un spaţiu gol, fără copaci, mese, scaune, păsări, raze de lună, gânduri. Am incremenit şi mi-am închis ochii. Am visat o floare imensă. I-am adulmecat mirosul. M-am căţărat pe tulpină şi mi-am făcut culcuş pe o petală. Am aţipit şi am avut alt vis: un prieten cufundat într-o baltă sclipitoare de sânge.

(fragment din romanul Jocul lui De Niro de Rawi Hage, trad. Irina Vainovski-Mihai, Editura Leda, 2009)

Orientul? Care Orient?

2009-02-05T13:26:00.002+02:00

Răsfoiesc un blog. Frivolităţi mondene amestecate cu panseuri despre evenimente politice internaţionale, amintiri din perioada unei studenţii ratate, fişe de lectură compilate prin copy-paste de prin diverse locuri. Toate într-un ambalaj ce îşi propune să fie doct: „orientalistică”. Copertele de cărţi etalate pe blog sînt menite nu numai să anime pagina, dar să şi confirme presupusele lecturi. Îmi reţine atenţia o copertă. Cartea lui Hisham Matar „In the country of men”. De la o primă uimire, ajung la o mare îndoială că acea copertă este reală. Nu pentru că eu am o altă ediţie, cu o altă ilustraţie pe copertă. Mă îndoiesc din simplu bun simţ. Hisham Matar este autor libian. Cartea lui „In the country of men” (cu multe premii internaţionale) vorbeşte despre Libia. Clipesc cu uluire şi îndoială în faţa copertei de pe blog (vezi fotografia alăturată). Este o secvenţă cu Marina Golbahari în filmul „Osama”. Marina Golbahari, afgană, interpreta rolului principal din filmul „Osama” al regizorului şi scenaristului afgan Siddiq Barmak. Un film (cu multe premii internaţionale) care ne vorbeşte despre Afganistan.

Merg pe situl Amazon. Îndoiala se spulberă, uluirea devine resemnare. Din numeroasele ediţii ale cărţii, cele publicate de Viking şi de Dial Press în 2006 au această copertă. Edituri prestigioase ilustrează o carte despre Libia cu o imagine dintr-un film despre Afganistan (imagine devenită celebră de la lansarea filmului în 2003). Mă resemnez. În definitiv, care e problema? Libia... Afganistan... Ce contează? Ambele sînt acolo, undeva, în Orient.

Cafeaua

2009-01-13T23:09:00.002+02:00

Cafeaua nu satură, dar desfată sufletul.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Duhul Tău

2008-11-24T10:08:00.025+02:00

Duhul Tău s-a contopit în duhul meu

aşa cum umbra se topeşte în esenţa de mosc,

iar dacă ceva Te atinge, mă atinge şi pe mine

şi dacă Tu exişti, exist şi eu, nedespărţiţi.

(Al-Hallaj, Divan – Poeme mistice, trad. Georgiana Nicoarea)

Pasiunea şi cunoaşterea

2008-11-10T19:24:00.009+02:00

Pasiunea menţine cu îndărătnicie conştiinţa alterităţii. Aparent paradoxal, pasiunea generează sau extinde distanţa dintre două entităţi. Prin diluarea obiectivităţii, prin diseminarea entuziastă a unor metanaraţiuni. Cultura arabo-islamică nu poate fi apropiată prin pasiune, ci doar prin asumare şi cunoaştere. În egală măsură, necunoaşterea sau stăpânirea arogantă a unei jumătăţi de adevăr menţine conştiinţa alterităţii.

(Irina Vainovski-Mihai, "Cuvânt înainte la ediţia în limba română", Philip K. Hitti, Istoria arabilor)

Drum neştiut

2008-11-02T09:56:00.001+02:00

Habar n-are săracul cînd vine bogăţia,
nici despre ceasul morţii n-are habar bogatul;
dac-ai pornit la drum spre-o depărtată ţară
nu ştii în ce pămînt te prinde înnoptatul...

(Imru’ al-Qays, Drum neştiut, trad. Grete Tartler)

Enrico Macias

2008-10-31T00:09:00.013+02:00

Enrico Macias, cîntăreţ şi compozitor evreu, născut în Algeria în 1938, stabilit în Franţa.

Habibi ya aini

J’ai quitté mon pays

Proverb

2008-10-30T20:41:00.004+02:00

Cînd vezi doi trudind laolaltă, povara apasă pe unul.
(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Piersicul, iasomia şi smerenia femeii

2008-10-16T22:27:00.005+03:00

Turcii au fost, multă vreme, o pacoste pentru ţară, dar stăpînirea lor vremelnică avu şi părţile ei bune. Căci fapt adevărat este că dînşii au îndrumat la săparea de puţuri, la zidirea de cişmele, la facerea de ciuturi, la creşterea albinelor şi gîndacilor de mătase din ale căror fire femeile îşi torceau borangicul.
Şi o dată cu dragostea apei, Turcii au mai adus dragostea pomilor roditori şi a florilor. Astfel s-au sădit la noi: piersicul, iasomia, liliacul şi multe alte neamuri de pomişori, pomi şi flori.
Au mai adus aceşti Turci cu ei smerenia femeii faţă de bărbat, rînduiala casei care i-a fost lăsată pe mînă, ţesutul pînzelor şi al scoarţelor, cît şi îndeletnicirea cu toate cele domestice.
(Al. Macedonski, Bucureştii lalelelor şi ai trandafirilor)

Proverb

2008-10-15T22:39:00.001+03:00

Cine se străduieşte găseşte, cine porneşte la drum soseşte.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Ca vulturul în ceruri

2008-10-08T21:15:00.005+03:00

Adesea-ntr-o năvală, pe-un cal cu păr mărunt,

prelung şi subţiratec, duşmanii îi înfrunt;

grumazul său, strunit, i-un scripet care urcă,

venind văd privitorii o pată,-un nor cărunt,

pămîntu-l mărunţeşte şi-l arde unde-aleargă,

cu burta suptă, muşchii întinşi în miez rotund;

cu ochi adînci; înoată cu gleznele din faţă,

iar gleznele din spate parcă împing în prund.

(Imru’ al-Qays, Ca vulturul în ceruri, trad. Grete Tartler)

Prevenire asupra bîrfelor

2008-09-29T19:28:00.005+03:00

Oricare dintre voi ar ajunge să cunoască greşelile celorlalţi nu trebuie să le dea în vileag avînd în vedere ceea ce ştie despre propriile sale greşeli, şi trebuie să nu mai contenească în a mulţumi pentru că a fost ferit tocmai de lucruri cu care alţii au fost puşi la încercare.

(Ali bin abi Talib, "Prevenire asupra bîrfelor", din volumul Nahg al-balaga. Calea vorbirii alese, trad. George Grigore)

Vecinul şi fratele

2008-09-21T13:06:00.001+03:00

Vecinul care ţi-e aproape e mai de preţ decît fratele care ţi-e departe.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Rondelul rozelor din Cişmegì

2008-09-06T12:00:00.006+03:00

De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.

Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, culoarea culoarei răspunde... -
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamţ a fost magul grădinei uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dîndu-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.

(A. Macedonski, Rondelul rozelor din Cişmegì)

Ilustraţie: Nicolae Gropeanu, Iarna în Cişmigiu

Ea-i gustul de gutuie...

2008-08-27T14:12:00.005+03:00

Cu ochii de gazelă, la gît o vînă-i bate

şi părul despletit îi joacă-ntins pe spate;

obrazul e un licăr de sabie tăioasă

de-un meşter şlefuită pîn’ la orbire, poate.

E palma-mpodobită cu degete de ciucuri,

alene răsuciţi, mătăsuri parfumate;

curbura-ncheieturii atîta de perfectă

că nu-i chip să te saturi orcît priveşti: agat e.

Spre cel din patul ei se-apleacă precum duna

cu şolduri de nisipuri alene înclinate.

Ca antilopa vine spre ierbile păşunii,

ca o gazelă pleacă, văzduhul să-l săgeate.

(Imru’ al-Qays, Ea-i gustul de gutuie sau de ghimbir în miere, fragment, trad. Grete Tartler)

Dinicu Golescu la Viena

2008-08-20T22:59:00.005+03:00

(...) Spitalul nebunilor, pe carii n-am avut noroc să-l văz, căci nu mi-au dat voie dohtorul, cerîndu-mi destulă iertăciune, pricinuind că sînt îmbrăcat cu haine turceşti, şi, cum mă vor vedea, toţi se vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca.

(Dinicu Golescu, Călătoria la Viena)

Musulmanul desăvîrşit

2008-08-15T12:33:00.007+03:00

Musulmanul desăvârşit este arab în credinţă; irakian în buna rânduială a vieţii; evreu în scrutarea lucrurilor; creştin în felul de a căuta; sirian în asceză; hindus în clarviziune; sufi în ţinută; îngeresc în neprihănire; liber în cuget; divin în ştiinţe.

Ikhwan al-Safa (Fraţii Purităţii, sec. X), Epistole, fragment tradus de George Grigore

Ilustraţie: Manuscris din sec. XII

Oile Arabiei

2008-08-01T20:40:00.011+03:00

Cît am vorbit despre plantele aromate e de ajuns; toată ţara Arabiei răspîndeşte de pe urma lor o mireasmă minunată. Tot acolo găseşti două soiuri de oi, care merită să te uimească şi care nu se mai află nicăieri altundeva. Unul din ele are cozile lungi, cam de trei coţi care, dacă ciobanul le-ar lăsa să se tîrască după oi, s-ar acoperi de răni tot frecîndu-se de pămînt. Numai că fiecare cioban se pricepe la dulgherie: ei meşteresc un fel de roabe pe care le pun sub cozile oilor; fiecare oaie are, prin urmare, coada legată de cîte o roabă. Celălalt soi de oi are cozile late, ajungînd şi pînă la un cot lăţime.

(Herodot, Istorii, trad. Adelina Piatkowski)

Nebunie şi adevăr

2008-07-28T12:30:00.003+03:00

O ţară fără balamuc e pustie.

(Proverb arab, trad. Ilie Bădicuţ)

Narghileaua şi progresul social

2008-07-26T16:11:00.008+03:00

În anul 1930, în Grecia se consumau încă 9000 de narghilele pe an. Renunţarea, în prezent, la narghilea este în strînsă legătură cu dorinţa de detaşare de o cultură cotidiană resimţită ca „orientală” şi, în consecinţă, „contrară progresului social”.

(George Drettas, Tabacs d’Orient. Balkans et Anatolie)

Religia dragostei

2008-07-17T22:55:00.007+03:00

Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire pentru călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea.

(Ibn 'Arabi, Tălmăcitorul dorurilor, trad. George Grigore)

„Los turcos”

2008-07-17T19:33:00.006+03:00

Simbol elocvent al simplificărilor de vocabular ale culturii europene, aceşti emigranţi [de la sfîrşitul sec. XIX – începutul sec. XX], toţi arabi, în majoritate creştini, sînt numiţi în America Latină turcos: nu vin ei oare din ţara „Marelui Turc”?

(Georges Corm, Europa şi Orientul. De la balcanizare la libanizare. Istoria unei modernităţi neîmplinite, trad. Ioana Rotund)

Dialog

2008-07-10T14:49:00.005+03:00

Cred în conversaţie şi nu în convertire.

(Prinţul Hassan bin Talal, într-un interviu acordat revistei Christianity Today)

http://www.christianitytoday.com/ct/2008/february/27.64.html

Problema identităţii

2008-06-22T11:42:00.006+03:00

[La mijlocul secolului XX], într-o mare măsură, problema identităţii era exprimată în termenii relaţiei dintre moştenirea trecutului şi necesităţile prezentului. Trebuia oare ca popoarele arabe să urmeze o cale trasată din exterior sau să îşi găsească singuri, în propria cultură, valorile care să îi ghideze într-o lume modernă? O asemenea întrebare a exprimat clar dilemele privind identitatea şi independenţa.

(Albert Hourani, A History of the Arab Peoples)

Termenul de „arab”

2008-06-21T14:06:00.011+03:00

Profetul Islamului era, desigur, un arab din Arabia, araba literară era limba Revelaţiei coranice, limba liturgică a Rugăciunii, limba şi instrumentul conceptual care au fost utilizate atît de arabi cît şi de nearabi pentru a edifica una dintre literaturile cele mai abundente din lume, cea în care se exprimă cultura islamică. Totuşi, sensul specificităţilor etnice evoluează de-a lungul secolelor. În zilele noastre, termenul „arab” se referă, atît în folosirea curentă cît şi în utlizarea oficială, la un concept etnic, naţional şi politic precis, cu care nu coincid nici conceptul religios de „Islam”, nici limitele universului său. Dimpotrivă, popoarele arabe sau arabizate nu sînt decît o facţiune minoritară în ansamblul lumii islamice. Ecumenicitatea conceptului religios de „Islam” nu poate fi nici transferată, nici restrînsă la limitele unui concept etnic sau naţional, profan.

(Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice)

Cuvîntul şi aspiraţiile tale

2008-06-20T21:42:00.007+03:00

Poate că aspiraţiile tale nu se înalţă la nivelul acestor cuvinte, ci ele se află mai jos de piscul lor. Aşadar, alege pentru tine însuţi cuvintele care sînt mai aproape de înţelegerea ta şi mai nimerite pentru slăbiciunea ta.

(Al-Ghazali, Firida luminilor, trad. George Grigore)

Un mod de a fi

2008-06-09T18:54:00.004+03:00

“L’arabisme est une manière d’être.”

(Jacques Berque, Les Arabes)

„Monotonia” artei islamice

2008-06-09T00:37:00.013+03:00

Una dintre cele mai frapante trăsături ale artei islamice este felul în care un stil absolut particular, un întreg repertoriu de motive şi un sitem arhitectonic distinct au ajuns să fie, relativ la scurt timp după Hegiră, asociate cu o idee şi o credinţă. În această privinţă arta islamică diferă total de cea creştină, caracterizată mai curînd prin diversitate decît prin uniformitate. Arta diverselor etape ale creştinismului – bizantină, carolingiană, gotică, renascentistă – a fost complet diferită, după cum complet diferită a fost şi arta dintr-o regiune sau alta. În schimb, în lumea islamică, se înregistra o uniformitate atît în timp cît şi în spaţiu. În primul rînd, artiştii nu s-au aflat în căutarea noului sau a insolitului, asemenea artiştilor renascentişti, ci au rămas mai curînd fideli modelului al cărui merit trecuse proba timpului şi a convenţiei, încercînd să atragă prin subtile variaţii de detaliu. În al doilea rînd, adoptarea într-un spaţiu geografic extins din India pînă în Spania a unui sitem unic de scriere, care a servit şi ca o formă elementară de ornament artistic, a determinat un efect unificator extraordinar.

Datorită acestor factori, arta islamică are pentru ochiul occidental, la o primă vedere, un anumit aspect de similaritate; pare greu de identificat zona de provenienţă, cu atît mai puţin data creaţiei.

(David Talbot Rice, Islamic Art)

Ilustraţie: Caligrafie de Hassan Massoudy

http://www.insite.com.br/rodrigo/poet/arab/

Despre cuvînt

2008-06-08T23:31:00.008+03:00

Adeseori, prin spusele voastre, aproape că ucideţi gîndirea,

Căci gîndirea este o pasăre din înaltul cerului, care, în colivia cuvintelor, îşi desfăşoară aripile, dar nu poate zbura.

(Jubran Khalil Jubran, The Prophet)

Valoarea cuvîntului în cultura arabă

2008-06-07T13:18:00.016+03:00

Probabil că nici un alt popor din lume nu manifestă o asemenea admiraţie plină de entuziasm faţă de expresia literară şi nu este atît de impresionat de cuvînt, rostit sau scris, ca arabii. Aproape nici o altă limbă în afară de arabă nu pare să poată exercita o asemenea influenţă irezistibilă asupra mentalităţii celor care o vorbesc. Şi în timpurile moderne, la Bagdad, Damasc şi Cairo, publicul poate fi puternic impresionat de un recital de poezie, doar vag înţeles, şi de cîte un discurs ţinut în limba clasică, chiar dacă nu este priceput în întregime. Ritmul, rima, muzica au asupra lor efectul a ceea ce se numeşte „magia permisă” (sihr halal).

(Philip K. Hitti, Istoria arabilor, trad. Irina Vainovski-Mihai)